Ed Miliband a demisionat de la conducerea Partidului Laburist

09 Mai 2015
Ed Miliband a demisionat de la conducerea Partidului Laburist
Ed Miliband și-a anunțat vineri demisia din funcția de lider al Partidului Laburist după înfrângerea suferită de această formațiune în alegerile legislative desfășurate joi în Marea Britanie, care au fost câștigate de Partidul Conservator, scrie tempsreel.nouvelobs.com. 'Nu acesta este discursul pe care am vrut să-l rostesc', a declarat el în deschiderea alocuțiunii sale în prezența presei și a numeroși susținători, înainte de a-și asuma 'întreaga responsabilitate pentru înfrângere'. 'Este timpul ca noul lider să preia conducerea', a mai spus el.

'Marea Britanie are nevoie de un Partid Laburist puternic. Marea Britanie are nevoie de un Partid Laburist care să se poată reface după această înfrângere astfel încât să putem avea un guvern care să apere din nou interesele populației de vârstă activă', a mai spus Miliband.

'Iar acum a venit momentul ca altcineva să preia conducerea acestui partid, așa că îmi prezint demisia, care va intra în vigoare după ceremoniile din această după-amiază care marchează sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial', a mai spus el. Miliband a mai precizat că vicepreședinta Harriet Harman va asigura șefia partidului până la alegerea noului lider.

Ed Miliband declarase vineri dimineață că formațiunea sa politică a avut o noapte ''foarte dezamăgitoare'', după ce rezultatele la ieșirea de la urne au arătat că laburiștii au suferit o înfrângere clară în fața conservatorilor. (M.C)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră