Grecia solicită oficial despăgubiri de război de la Germania. Berlinul consideră închisă chestiunea

07 Iun 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Grecia solicită oficial despăgubiri de război de la Germania. Berlinul consideră închisă chestiunea

Guvernul grec a solicitat Berlinului în mod oficial la începutul lunii iunie să înceapă negocieri privind eventuale despăgubiri de război pentru crimele comise de armata germană în timpul celor două Războaie Mondiale, în special în timpul ocupaţiei naziste, scrie information.tv5monde.com.

Parlamentulg rec a votat în aprilie o rezoluţie în care solicită Guvernului de la Atena să acţioneze în acest sens. 

Acum, Grecia a trimis Germaniei o notă diplomatică prin care solicită negocieri.

Acum trei ani, o comisie de experţi a estimat valoarea pierderilor cauzate de război la cel puţin 290 miliarde de euro (328 de miliarde de dolari).

Comisia a ţinut cont în acest calcul de raportul dintre dolarul american şi drahmă, potrivit cursului valutar din anul 1938, a anunţat Triantafyllos Mitafidis, deputat din partea formaţiunii de guvernământ Syriza şi preşedinte al unei comisii parlamentare  speciale privind aceste despăgubiri.

În discuţie sunt însă şi alte calcule posibile, care ţin cont de creşterea inflaţiei de la sfârşitului conflagraţiei mondiale şi până astăzi, a declarat Mitafidis la Atena pentru Deutsche Welle. 

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat că odată cu retragerea Greciei dintr-o serie de programe internaţionale de asistenţă, a venit timpul ca această problemă să fie discutată din nou.

Germania consideră că problema a fost soluţionată odată cu reunificarea Germaniei, în 1990, şi cu tratatul care stipulează că noua Germanie nu va trebui să plătească alte despăgubiri.

Grecia i-a trimis Germaniei o notă diplomatică în care cere ca Berlinul să discute cu Atena problema acordării de despăgubiri pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, a anunţat marţi Ministerul de Externe grec, informează dpa.

Cu trei ani în urmă, o comisie de experţi a estimat valoarea pierderilor cauzate de război la cel puţin 290 miliarde de euro (328 de miliarde de dolari).

Atena anunţase la sfârşitul lui aprilie că va trimite o notă verbală, considerată mai puţin formală decât corespondenţa diplomatică scrisă la prima persoană. La momentul respectiv, Parlamentul de la Atena l-a mandatat pe premierul Alexis Tsipras să revadă problema despăgubirilor de război din partea Germaniei.

Grecia cere despăgubiri pentru pagubele de război şi crimele comise în timpul ocupaţiei naziste asupra ţării din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tsipras a declarat că odată cu retragerea Greciei dintr-o serie de programe internaţionale de asistenţă, a venit timpul ca această problemă să fie discutată din nou.

Germania consideră că problema a fost soluţionată odată cu reunificarea Germaniei, în 1990, şi cu tratatul care stipulează că noua Germanie nu va trebui să plătească alte despăgubiri.

"După mai bine de 70 de ani de la sfârşitul războiului şi peste 25 de ani de la tratatul 4+2, problema despăgubirilor este închisă juridic şi politic", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german.

De altfel, avocaţi şi istorici au opinii diferite în ceea ce priveşte eligibilitatea Greciei pentru despăgubiri de război.

La Atena se zvonea, în urmă cu câţiva ani, că un raport al Ministerului de Finanţe elen ar conţine dovezi privind atrocităţi şi malversaţiuni financiare comise de regimul nazist. Raportul este secret, scria Deutsche Welle.

Raportul confirma de asemenea că Germania a plătit, după semnarea unui acord bilateral de reparaţii în anul 1960, suma de 115 milioane de mărci către victimele greceşti ale terorii naziste.

Din punct de vedere german, prin asta au fost onorate toate cererile de despăgubire, care oricum s-au prescris între timp.

Grecia în schimb face referire la Acordul de la Londra privind creanţele, datând din anul 1953, în baza căruia obligaţiile de plăţi din cel de-al doilea război mondial se amână până după semnarea unui "tratat de pace".

În opinia lui Hagen Fleischer, istoric şi fost profesor la Universitatea din Atena, astăzi pensionar, cererile de reparaţii ale Greciei ar fi îndreptăţite. Înainte de 1990, Germania a tot afirmat că e prea devreme, fiindcă Germania este divizată.

Războiul a fost purtat de întreaga Germanie, nu de jumătate din Germania, şi despre reparaţii se va putea vorbi atunci când ţara va fi reunificată.

După reunificare, guvernul german a spus dintr-o dată: "A trecut prea mult timp, e prea târziu", sublinia Fleischer.

El afirma de asemenea că poziţia Guvernului de la Berlin, potrivit căruia toate reparaţiile au fost onorate prin acordul din 1960, nu stă în picioare, fiindcă ambasadorul Greciei aflat în epocă la post în Germania, a arătat clar în scrisoarea de răspuns că suma de 115 milioane de mărci nu acoperă toate pretenţiile de reparaţii.

"Pentru a vedea suma de 115 milioane de mărci în context, trebuie arătat că Olanda, care a suferit pagube mult mai reduse decât Grecia, a primit o sumă mai mare", sublinia istoricul care conchidea: "Subiectul reparaţii de război este departe de a fi soluţionat."

Raportul Ministerului de Finanţe de la Atena nu conţine, aparent, cifre concrete. Asociaţii ale victimelor vehiculau suma de 160 de miliarde de euro, diverşi comentatori vorbeau despre o sumă de câteva ori mai mare.

Reparaţiile posibile nu se referă doar la despăgubiri pentru vieţi omeneşti curmate sau pentru pagube materiale ci, în egală măsură, la un credit pe care Banca Centrală a Greciei a fost silită să-l acorde ocupantului german în anul 1942.

Mai multe, AICI.

CREDIT FOTO: Image by angelo luca iannaccone from Pixabay 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră