Explozie și incendiu uriaș în apropierea aeroportului din Bologna. Cel puțin un mort și zeci de răniți

06 Aug 2018
Explozie și incendiu uriaș în apropierea aeroportului din Bologna. Cel puțin un mort și zeci de răniți Galerie foto (3)

Două camioane s-au ciocnit luni după-amiază pe o autostradă în apropiere de aeroportul din Bologna, oraş în nordul Italiei, provocând o imensă minge de foc şi un puternic incendiu, la locul accidentului fiind văzute coloane de fum negru ridicându-se spre cer. Explozia a provocat moartea a cel puțin unei persoane și rănirea altor 68, dintre care mai multe se află în stare gravă, potrivit prefecturii, citate de 7sur7.be.

Poliţia a anunţat că autostrada pe care s-a produs accidentul a fost închisă, la fel şi zona adiacentă Borgo Panigale, la
la periferia Bolognei.

Presa italiană scrie că un camion ce transporta maşini s-a ciocnit cu o autocisternă cu materiale inflamabile pe o estacadă.

O parte a podului s-a prăbuşit şi incendiul ce a urmat exploziei s-a propagat la vehiculele dintr-o parcare de sub pod, unde mai multe dintre ele au luat foc şi au explodat.

Echipaje de pompieri şi ambulanţe au fost mobilizate la locul incidentului.

O înregistrare video realizată în momentul exploziei pare să arate o persoană înghiţită de flăcări.

Pompierii au avut nevoie de două ore pentru a putea stinge incendiul.

Consulatul General al României la Bologna urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de explozia produsă luni în apropierea aeroportului din localitatea italiană, iar în prezent nu există solicitări de asistenţă din partea unor cetăţeni români, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea AGERPRES.

Oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, arată sursa citată.

Până în prezent, arată MAE, autorităţile italiene nu au notificat oficiul consular cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră