Cum s-a produs prăpădul din Grecia. Raportul pompierilor a fost dat publicității

28 Iul 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Cum s-a produs prăpădul din Grecia. Raportul pompierilor a fost dat publicității Galerie foto (2)

Printre ruine, printre carcase de maşini calcinate, printre pietre şi cenuşă, pompierii greci continuă să caute o explicaţie pentru tragedia care s-a produs în apropiere de Atena, soldată cu moartea a cel puţin 91 de persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu. 

O femeie de 42 de ani care se afla la terapie intensivă după ce a suferit arsuri majore în timpul incendiilor de vegetaţie din Grecia a murit sâmbătă dimineaţa, numărul deceselor cauzate de incendii ajungând la 91, scrie ekathimerini.com.

Deşi oficiali ai Guvernului de la Atena au afirmat că în spatele incendiilor de vegetaţie care au devastat o regiune întreagă în apropierea Atenei, distrugând în proporţie de 98% staţiunea Mati, s-ar putea afla piromani, o investigaţie a departamentului de incendieri al Serviciului Elen de Pompieri (DAEE) a concluzionat că neglijenţa este cauza incendiilor, scrie ekathimerini.com.

DAEE a informat că investigaţia sa în Daou Pendeli, unde a început incendiul, arată că acesta cel mai probabil s-a declanşat din cauza unei singure persoane, un rezident, care a aprins un foc pentru a arde lemne şi crengi. Conform unei surse citate de ekathimerini.com, autorităţile cunosc identitatea persoanei respective.

Aceeaşi sursă a declarat că suspectul a încercat să îşi ascundă urmele, acoperind zona în care s-a declanşat incendiul cu pietre şi folosind mari cantităţi de apă pentru a înlătura rămăşiţele de crengi şi de lemne.

Totuşi, investigaţia a scos la iveală faptul că două incendii separate care s-au declanşat luni noaptea pe o şosea rurală ar fi fost cauzate de un piroman. Martorii ar fi declarat că au văzut un individ care ar fi declanşat cele două incendii.

Ministrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, a declarat anterior că una dintre cauzele incendiilor devastatoare este construirea ilegală a imobilelor. El a afirmat că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate.

De asemenea, prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, a declarat că există informaţii care arată că focul a fost provocat.

Cert este că şi natura a contribuit la înteţinerea şi extinderea focului, vântul în regiunea respectivă, cu viteze de până la 100 km/oră, făcând ca evacuarea şi intervenţiile să fie extrem de îngreunate.

În total, 42 de adulţi, victime ale incendiilor, sunt trataţi în spitalele din Atena, iar nouă dintre ei se află la terapie intensivă.

La cinci zile de la declanşarea incendiilor, nu este clar numărul celor daţi dispăruţi.

Conform unor surse Kathimerini, în primele 48 de ore de la incendii, autorităţile au redactat mai multe liste cu persoanele dispărute, ceea ce înseamnă că aceiaşi oameni ar putea apărea de două sau mai multe ori.

Sâmbătă, Dimitra Lambarou, adjunctul primarului din Marathonas, care administrează oraşul de coastă Mati, a declarat că îşi dă demisia.

„Cum nimeni nu a făcut-o, o să o fac eu”, a declarat ea.

„Îmi este ruşine pentru persoanele care sunt responsabile”, a adăugat Lambarou, acuzându-l apoi pe primarul din Marathonas, Illas Psinakis, că „nu s-a ridicat la nivelul momentului”.

Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, a declarat vineri că îşi asumă responsabilitatea politică pentru incendiile devastatoare.

“V-am chemat astăzi aici ca să îmi asum reponsabilitatea politică totală pentru această tragedie în faţa cabinetului şi în faţa poporului grec”, a declarat Tsipras într-un discurs ţinut în faţa miniştrilor.

Guvernul va demara un plan naţional pentru a combate încălcările normelor de construire, a afirmat Tsipras, adăugând că există informaţii care arată că focul a fost provocat.

CREDIT FOTO: ekathimerini şi Greek Reporter

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră