A murit Victor Spirescu. El a ajuns vedetă în Marea Britanie în ianuarie 2014, când Londra se speria de invazia românilor

16 Ian 2018 | scris de Marina Constantinoiu
A murit Victor Spirescu. El a ajuns vedetă în Marea Britanie în ianuarie 2014, când Londra se speria de invazia românilor Galerie foto (3)

Victor Spirescu, primul român care a intrat în Marea Britanie după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, la 1 ianuarie 2014, a murit într-un accident. Anunţul a venit pe Facebook, de la prietenii acestuia.

Victor Spirescu a devenit ţinta tabloidelor britanice care anunţau „invazia” românilor şi a bulgarilor pe fondul ridicării restricţiilor de muncă în nouă ţări din Uniunea Europeană, imaginea cu sosirea sa pe aeroport devenind virală. Aşa-zisa invazie nu a avut loc.

La un an după instalarea în Marea Britanie, el a povestit pentru o publicaţie engleză cum e viaţa lui şi ce planuri are.

Potrivit The Telegraph, Spirescu lucra atunci în construcţii în partea de est a Londrei şi câştiga până la 250 de lire pe zi. Chiar dacă o ducea bine în Anglia, Spirescu le-a declarat jurnaliştilor britanici că nu doreşte să se stabilească definitiv acolo, ci doar să strângă nişte bani şi apoi să se întoarcă acasă, în satul Pelişor din judeţul Sibiu. 

Victor Spirescu a murit într-un tragic accident de maşină, prietenii acestuia fiind împietriţi de durere.

"Azi am pierdut un prieten drag mie si familiei mele ......a plecat mult prea repede dintre noi.

In urma cu 3 luni imi spunea "Adiţule nu am trăit degeaba am trăit viata la maxim!"
Mai erau multe de făcut "Victor"!

Odihneste-te in pace Spirescu Victor! Condoleante familiei!", a scris pe Facebook Adrian Claudiu.

 

 "Victoras. ..nebunul Cum îți spuneam ....Cat mă făceai sa rad și mă bine dispuneai! Mi-ai pus sufletul în cuie acum 10 ani ....dar tu ..tu nu te-ai lăsat!! iubeai adrenalina..viata ...bucuria...fericirea...erai fericit doar când aveai inima la 2000 !!!Nu ai încetat sa te schimbi ..sa încetezi sa te schimbi ...era ceea ce tu iubeai....Azi un accident ni te a luat. ...Știu ca tu în sufletul tău ai știut mereu ce riscai. ..dat tu credeai ca ești invincibil ...dar sunt convinsa ca Vio avea nevoie de un prieten și te a ales pe tine .....Îți doresc un drum luminat", a scris şi Eneea Mãdãlina Pruneanu.

Victor Spirescu avea 37 de ani, avea propria lui afacere în Marea Britanie şi urma să se căsătorească. 

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră