Din vremea lui Pazvante Chiorul. Desfrâul conjugal. "Un fost desfrânat e cel mai bun soţ"

02 Noi 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Desfrâul conjugal. "Un fost desfrânat e cel mai bun soţ"

Secolul al XVIII-lea se dovedește a fi o perioadă în care domină o sexualitate relativ liberă spre deosebire de secolul următor care va aduce un alt mod de a se raporta la sex prin etica burgheză. Sexul devine omniprezent în viaţa oamenilor din epocă. El este invocat, blamat, acuzat, expulzat, adorat. El se transformă în discurs, căci judecători, medici şi simpli actori exprimă toţi în cuvinte gesturile şi trăirile sexuale ale lor şi ale altora.

Până târziu, în secolul al XIX-lea, sexualitatea a fost judecată plecând de la un dublu standard. Conceptul a fost utilizat de Keith Thomas într-un cunoscut articol asupra relaţiilor dintre bărbaţi şi femei în sânul aristocraţiei engleze, criticat apoi de Julian Pitt-Rivers din perspectivă antropologică şi reluat în 1999 de către Bernard Carp în încercarea de a reexamina „semnificaţia reputaţiei sexuale masculine pentru pătura mijlocie şi sărăcimea cinstită”.

Plecând de la definiţia lui Keith Thomas, infidelitatea este judecată diferit: chiar dacă este o ofensă, ea este considerată ca una uşoară şi scuzabilă dacă vine din partea bărbatului, dar capătă o gravitate maximă dacă vine din partea femeii. Acest lucru a dus la naşterea unor maxime care scot în evidenţă libertatea acordată bărbatului.

Keith Thomas notează câteva dintre ele: un fost desfrânat e cel mai bun soţ sau modernul „este cel mai bine ca bărbatul să aibă experienţă”. Prima ne duce cu gândul la Dimitrie Cantemir care nota că tinerii moldoveni considerau „că nu este de ruşine, ci este o laudă să preacurvească în taină până se însoară”, sfătuiţi chiar de taţi.

Sau la Raicevich care se conformează obiceiului elitei masculine valahe în întreţinerea unei amante, element de bază în structurarea reputaţiei. Libertatea sexuală acordată bărbatului devine în această situaţie o componentă importantă a virilităţii, parte a onoarei masculine. În timp ce o femeie care şi-a pierdut onoarea a pierdut totul.

În fapt, acest „dublu standard” este infuzat tinerilor prin educaţie. Dacă Keith Thomas se bazează pe literatura pentru domnişoare, noi putem invoca atitudinea femeii (şi aceasta formată în urma educaţiei primite) în faţa adulterului masculin, cât şi „sfaturile” părinţilor clerici oferite în astfel de circumstanţe.

Acest „dublu standard” este prezent în codurile morale şi legale ale mai multor popoare şi se manifestă diferit în funcţie de clasa socială: mai puternic în rândul aristocraţiei, mai slab în clasa de jos unde „tradiţia promiscuităţii este prea puternică pentru a permite apariţia unui concept atât de sofisticat”. ( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră