Cartelul impostorilor. Industria auto, aşa cum o ştim, nu va mai fi niciodată la fel?

29 Iul 2017 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
Cartelul impostorilor. Industria auto, aşa cum o ştim, nu va mai fi niciodată la fel?

Acum o săptămână, revista germană Der Spiegel anunța că este posibil ca producătorii auto germani Volkswagen, BMW, Audi și Porsche să fi conspirat pentru stabilirea prețurilor sistemelor de tratare a emisiilor diesel folosind comitetele din industria auto.

Potrivit Der Spiegel, producătorii auto de prim rang ai Germaniei ar fi convenit decenii la rând asupra practicilor privind tehnica automobilelor, costurile, furnizorii de piese de schimb, piețele de desfacere, strategiile și tehnica de curățare a noxelor produse de motoarele Diesel. Deutsche Welle a titrat rapid:”Cartelul impostorilor”.

Autorităţile UE au intrat pe fir
Imediat, autoritățile Uniunii Europene de reglementare antitrust  au anunţat că investighează acuzațiile privind un posibil cartel înființat de producătorii auto germani, a anunțat Comisia Europeană (CE).

Guvernul german a confirmat luni că autoritățile de concurență europene investighează existența unui presupus cartel în industria auto germană și și-a exprimat încrederea că acuzațiile „vor fi clarificate complet”, dată fiind importanța sectorului auto pentru economia ţării.

„În cazul în care acuzațiile referitoare la un cartel format din cei mai mari cinci producători germani de automobile  sunt fie şi în mică măsură adevărate, acesta este sfârșitul industriei automobilelor așa cum o știm”, scrie Markus Fasse într-un comentariu pentru Handelsblatt Online, preluat de Clean Energy Wire (CLEW).

Ce ar putea urma
Analistul este de părere că amenzi de mii de miliarde, acţiuni în instanţă şi într-un final sfârşitul motorului diesel, ca „vacă de muls”, sunt paşii către sfârşitul întregii industrii, aşa cum o ştim în prezent. „În acelaşi timp, producătorii trebuie să investească miliarde în dezvoltarea de maşini electronice (e-cars) şi în inteligenţă artificială, pentru a se pregăti pentru noi competitori”, care nu au făcut altceva decât să aştepte ca măreţii producători auto din Germania să facă o greseală”, susţine el.

„Umilinţa și adevărata voință de a schimba sunt singurele lucruri care pot ajuta industria acum”, spune Fasse.

„Dieselgate a fost un joc de copii”

„În comparaţie cu noul scandal, Dieselgate de la VW a fost un joc de copii. Chiar dacă nu este încă nimic dovedit clar, pentru că Oficiul antimonopol şi autorităţile europene abia au început să analizeze documentele incriminante, un lucru este deja clar: acuzaţiile de constituire a unui cartel reprezintă sperietoarea supremă pentru branşa auto germană, considerată odinioară mândria Republicii Federale”, opinează şi jurnaliştii de la Deutsche Welle. 

Producătorii auto încearcă acum în grabă maximă să salveze ce nu mai poate fi salvat: Daimler şi Volkswagen s-au autodenunţat la Bonn şi Bruxelles, cu speranţa că vor scăpa de pedepse dacă vor fi consideraţi ca factori cooperanţi în desfăşurarea anchetei.

Presa germană scrie că și VW ar putea primi o amendă cu 50% mai mică decât celelalte concerne, după ce a depus un autodenunț, ulterior celui depus de Daimler. Mai mult, pe lângă actele înaintate de Daimler, VW ar fi predat „dovezi și mai incriminante”, după cum se spune în relatarea jurnaliștilor germane, scrie Deutsche Welle.

Daunele de imagine vor fi enorme

Dacă acuzațiile se vor adeveri, ar fi unul din cele mai mari carteluri din istoria economiei germane. Experții se așteaptă la amenzi de miliarde de euro și se tem că daunele de imagine suferite de producătorii auto germani vor fi enorme.

Organizaţiile neguvernamentale germane şi oamenii politici au reacţionat cu furie la ceea ce Der Spiegel a afirmat că ar putea fi unul dintre cele mai mari carteluri din  istoria economiei ţării. Cu toate astea, analiştii spun că motorul diesel are în continuare un viitor, indiferent de dimensiunile acestui scandal, scrie Clean Energy Wire.

Ce spune Guvernul

După cum a explicat Ministerul Economiei, informația a ajuns la Biroul federal de apărare a concurenței și la Bruxelles, care și-a asumat cazul, motiv pentru care nu se investighează în Germania.

Guvernul nu a fost informat la acea dată deoarece este vorba despre instituții care lucrează independent, a adăugat reprezentanta Ministerului Economiei.

Întrebată dacă acest nou caz, după scandalul manipulării emisiilor motoarelor diesel, pune în pericol marca „made în Germany”, purtătorul adjunct de cuvânt al Cancelariei, Ulrike Demmer, a recunoscut importanța sectorului auto pentru industria țării și și-a exprimat încrederea în investigațiile autorităților europene, că vor ajunge la concluziile care ar fi necesare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Sebastian Hille, a refuzat, la rândul său, să comenteze „fondul problemei”, care cu siguranță va fi abordată la „reuniunea diesel” pe care Guvernul a convocat-o pe 2 august și la care vor participa producătorii euro și reprezentanții guvernelor din statele federale unde se află principalele fabrici.

Hille s-a pronunțat, la fel ca și colegii săi de la celelalte ministere, pentru o investigație aprofundată a presupusului cartel, dar a subliniat că obiectivul reuniunii din august, convocată de Ministerul Transporturilor și de cel al Mediului, este ajungerea la un consens pentru reducerea emisiilor poluante în țară.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Auto

Ultima oră