Protest, cu participarea unor români din străinătate, în Piaţa Victoriei (LIVE)

10 Aug 2018
Protest, cu participarea unor români din străinătate, în Piaţa Victoriei (LIVE)

Românii din străinătate, protestează din nou în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Un protest intitulat "al diasporei",  la adresa Guvernului şi a Partidului Social Democrat, Piaţa Victoriei din Capitală fiind punctul central spre care s-au îndreptat înca de joi seara manifestanţii. Protestatarii cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare.

Protestatarii din Piaţa Victoriei au ocupat vineri carosabilul pe Şoseaua Kiseleff şi pe Bulevardul Aviatorilor, o parte dintre aceştia aşezându-se şi la intrarea în sediul Guvernului.

Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen, după ce câţiva manifestanţi au încercat să arunce cu sticle cu apă. Un tânăr a fost scos din mulţime de un echipaj SMURD, după ce i s-a făcut rău de la gazele lacrimogene. De asemenea, alte trei persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Poliţia Rutieră şi echipajele de Jandarmerie redirecţionează maşinile care circulă în zonă.

În jurul orei 16,00, în Piaţa Victoriei se aflau aproximativ o mie de protestatari.

 

UPDATE

Traficul rutier a fost deviat, vineri, pe Şoseaua Kiseleff către Piaţa Victoriei - de la intersecţia cu Arhitect Ion Mincu, ca urmare a protestului din faţa Guvernului.

Potrivit Brigăzii rutiere a Poliţiei Capitalei, circulaţia maşinilor este deviată pe: Bulevardul Aviatorilor - de la intersecţia cu Arhitect Ion Mincu; pe Bulevardul Lascăr Catargiu - de la Piaţa Romană pe breteaua Iancu de Hunedoara către Piaţa Victoriei, str. Paris către Piaţa Victoriei şi pe breteaua de acces către Piaţa Victoriei - de la intersecţia cu Bulevardul Ion Mihalache.

Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor următoarele rute alternative: Calea Dorobanţilor - Ştefan cel Mare - Calea Moşilor - Piaţa Universităţii; Bulevardul Ion Mihalache - Bd. Mareşal Averescu - Bd. Mărăşti - Piaţa Montreal - Şoseaua Bucureşti - Ploieşti.

UPDATE

Un jandarm a fost rănit la mitingul Diasporei, care se desfăşoară, vineri, în Piaţa Victoriei, el fiind transportat la spital, a declarat pentru AGERPRES coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

"A avut un traumatism la antebraţ şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca", a spus Opriţa.

Cinci persoane au fost expuse la substanţele lacrimogene dispersate de către jandarmi la mitingul Diasporei, care se desfăşoară, vineri, în Piaţa Victoriei.

Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen, după ce câţiva manifestanţi au încercat să arunce cu sticle cu apă.

UPDATE

Peste o sută de persoane care s-au aflat vineri în Piaţa Victoriei la protestul românilor din diaspora au avut nevoie de asistenţă medicală, potrivit informaţiilor furnizate de coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

"Echipajele de prim-ajutor SMURD au acordat asistenţă medicală unui număr de 105 persoane dintre cele aflate vineri după-amiază la mitingul din Piaţa Victoriei, dintre acestea patru fiind transportate la spital", a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul SMURD Bucureşti.

UPDATE

Peste 20.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei, numărul acestora continuând să crească.

O parte a celor prezenţi au încercat în mai multe rânduri să forţeze gardurile din faţa coloanei de jandarmi. Aceştia au ripostat cu spray cu gaze iritante.

La tribuna improvizată în centrul Pieţei Victoriei se face apel la calm şi se scandează lozinci antiguvernamentale şi împotriva corupţiei.

Pe pancarte se pot citi mesaje precum: "România - o ţară luată cu împrumut de la copiii copiilor noştri", "Vrem un guvern care ştie să citească" sau "Punctul 8 de la Timişoara. Fără comunişti/fără penali".

Circulaţia este oprită pe principalele bulevarde din jurul Pieţei Victoriei, iar câtva zeci de persoane strâng semnături pentru campania "Fără penali în funcţii publice".

UPDATE

Staţia de metrou Piaţa Victoriei a fost închisă vineri, începând cu ora 20:00, trenurile urmând să treacă prin această staţie fără oprire, iar accesul călătorilor în subteran este interzis, informează Metrorex printr-un comunicat remis AGERPRES.

"Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Management Operaţional din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea ordinii publice, din care fac parte toate instituţiile cu atribuţii în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 10 august a.c., începând cu ora 20:00., staţia Piaţa Victoriei să fie închisă. Închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin aceasta staţie fără oprire. Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate. Măsura a fost luată pentru asigurarea siguranţei călătorilor, în contextul în care un flux mare de persoane tranzitează zona Piaţa Victoriei", se menţionează în comunicat.

UPDATE AGERPRES  ORA 20:39 Incidente la mitingul din Piaţa Victoriei

O serie de incidente au avut loc în Piaţa Victoriei, iar jandarmii încearcă să disperseze mulţimea cu gaze iritante şi o maşină dotată cu un tun cu apă.

Mai multe persoane au încercat să forţele gardurile, violenţele escaladând, iar jandarmii au folosit mai multe tipuri de gaze iritante, precum şi grenade cu gaze.

Protestatarii scandează "Nu plecăm", o parte dintre ei încercând să ţină piept forţelor de ordine, iar o parte încercând să părăsească zona.

Peste 25.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei. 

UPDATE AGERPRES DUPĂ ORA 21:00

Mai multe conflicte au izbucnit vineri la ora 21,00 între protestatarii din Piaţa Victoriei şi jandarmi pe latura dinspre Bulevardul Lascăr Catargiu. În faţa clădirii Guvernului sunt peste 60.000 de manifestanţi, potrivit unor surse.

Mai mulţi protestatari s-au manifestat agresiv în timp ce oamenii au aprins lanternele telefoanelor cu ocazia intonării Imnului Naţional, iar jandarmii au intervenit cu gaze iritante şi lacrimogene.

O parte din cei prezenţi au părăsit zona menţionată după care s-au întors scandând "Hoţii, hoţii", "Nu plecăm, nu plecăm".

Pe o clădire din apropierea guvernului se proiectează mesaje precum "Noi suntem poporul", "Fără violenţă". 

UPDATE NEWS.RO, DUPĂ ORA 23:00

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă fermă intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei şi subliniază că încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Preşedintele subliniază că ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară.

“Într-o democraţie autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violenţa nu este acceptabilă, indiferent de opţiunile politice. Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis printr-un mesaj postat pe Facebook.

Şeful statului spune că ”încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă”.

Klaus Iohannis subliniază că ”ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară”.
Jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, la ora 23.00, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Scutierii au intrat în forţă în manifestanţi, atacând cu grenade cu gaze lacrimogene şi folosind tunul cu apă. Oamenii au fost luaţi prin surprindere şi au încercat să fugă pe bulevardele din jur. Cei câţiva protestari care au fost violenţi pe parcursul mitingului au ripostat la asaltul jandarmilor, aruncând cu sticle şi pietre.

Incidente au fost pe tot parcursul mitingului, până la ora 23.00 fiind asistate medical aproape 250 de persoane.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră