Două zile libere pentru bugetari la jumătatea lunii august

02 Aug 2018
Două zile libere pentru bugetari la jumătatea lunii august

Executivul a aprobat joi hotărârea prin care se oferă două zile libere bugetarilor la mijlocul lunii august, legând sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, de weekend.

"Printr-o hotărâre, Guvernul a decis ca zilele de 16 şi 17 august să fie zile nelucrătoare în sistemul public. După cum ştiţi, ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, se sărbătoreşte anul acesta într-o zi de miercuri, aşadar şi următoarele două zile, joi şi vineri, vor fi libere. Excepţie fac locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă, magistraţii şi personalul din instanţele judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termene în zilele respective, 16 şi 17 august, şi implicit participanţii la aceste procese”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei.

Cele două zile vor fi recuperate fie în 25 august şi în 1 septembrie, fie prin prelungirea programului de lucru până în 7 septembrie, a precizat Barbu.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră