Lumina Soarelui vine pe Pamânt după un milion de ani.Plus opt minute

03 Mar 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Lumina Soarelui vine pe Pamânt după un milion de ani.Plus opt minute

Atat timp le trebuie fotonilor care în drumul lor lung către marginea Soarelui trec prin numeroase transformări ale “creuzetelor” solare.
Iar până la Pamânt strabat spaţiul cosmic în doar 8 minute şi douăzeci de secunde. Aşa că raza pe care o admiraţi dimineata în geam a plecat de la Soare doar cu 8 minute în urma. Dar,în fapt,bucaţica de lumină s-a născut în urma cu un milion de ani. Şi a pornit către noi într-un timp când Pămantul era cu totul altfel. Facem un exerciţiu de imaginaţie?

Acum un milion de ani...

Acum un milion de ani Terra era locuită-pe scara evolutiei umane- de Homo Erectus,un strămoş al omului. Urmau să mai treacă cam 800.000 de ani pâna la apariţia lui Homo Sapiens. E una dintre cele mai interesante etape din istoria apariţiei omului. Homo Erectus folosea focul .El îi descoperise? Nu se ştie dar dovezile descoperite în cercetările arheologice arată ca Homo erectus folosea focul în prepararea mâncarii. Element fundamental în evoluţie:maxilarele şi dinţii s-au micsorat iar hrana gătita le-a dat mai multă energie.Ca să nu mai vorbim de folosirea acestuia în alungarea prădătorilor. Dar cel mai important efect a fost cel al socializării a membrilor comunităţii”în jurul focului”,progres fundamental în evoluţia ce a urmat .
Homo Erectus descoperă solidaritatea, mâncarea era pregătită la o singură vatră şi el începe să migreze din loc în loc. “Locuinţele” aveau spaţiu de odihnă separat de cel al activităţilor cotidiene. Unele grupuri se mută în peştere, un nou “spaţiu locativ”descoperit de aceştia.
Tot Homo Erectus este cel acare a iniţiat prima migrare din istorie:din Africa în Asia şi Europa.
Spirala norocului

Dar a mai fost şi o catastrofă care era să duca la dispariţia tuturor speciilor. Probabil un meteorit, care dusese la dispariţia dinozaurilor cu 60 de milioane de ani in urma,dar nu este exclusă şi ipoteza unei erupţii vulcanice .
Cert este ca viata a continuat intr-o” spirala a norocului “ce a insotit specia umana.

Cerul plin de stele arată altfel,pozitionarea aştrilor total diferită faţă de cea de astăzi,doar că strălucirea lor era mai puternică iar Luna părea mai aproape. Din când probabil că aceşti oameni maimuţă priveau nedumeriţi cometele strălucitoare care traversau cerul. Ca de pildă Cometa Siding Spring care,venită dinspre Norul lui Oort, a trecut pe cerul Terrei acunm un milion de ani-şi a revenit în 2014, mai aproape de Marte.

Milioane de specii populau Pamantul,erau zone cu o vegetaţie luxurianta -Africa,de pildă- iar altele aride şi în care mai nimeni nu supravieţuia. Era un timp în care nici o fiinţă nu reuşise să se impună în a stăpâni lumea iar Homo Erectus era cel mai expus în faţa prădătorilor.

Ce pana mea,cum de ai ratat întâlnirea?

Acum un milion de ani,în zorii unei zile , o ceată de treizeci de oameni maimuţă coboară în valea unui munte cât mai departe de pestera unde locuiseră până atunci. În acea noapte fuseseră atacati de ursul cavernelor venit de niciunde-mai bine de zece dintre ei fusesra ucişi- si hotărâsera să plece. Şi ca scena sa fie mai melodramatica-poate daţi şi voi mai multe like-uri- să ne imaginăm că alunecând prin pietrişul ascuţit o fetiţă îsi umple picioarele de rani sângerande. Tocmai atunci răsare soarele şi oamenii se opresc să-şi încalzească feţele.Şi fetiţa se uita uimită şi încântata de lumina aurie ce vine din cer.

Doar că în acel moment,în centrul Soarelui, se năstea un foton,particula de lumină, care îsi începea incredibila călătorie de un milion de ani. Plus înca 8 minute,până când ajunge pe Pamânt, acolo unde tu n-ai niciun chef să priveşti Soarele, te interesează să vezi ce mesaje pe telefon ai şi te deranjează lumina asta puternica. Ce pana mea,îţi zici tu.

Şi nu te uiţi la Soare,eşti obosit pentru că ai stat mult pe net dar
nu-i asa ca poti spune ca ratezi o intalnire cu privirea fetitei de acum un milion de ani? Şi tu habar nu ai.

Evident ca este melodramatic şi cam siropos dar totuşi:când te uiţi la Soare sau la lumina stelelor te întâlneşti cu trecutul. E şi asta un miracol al lumii în care trăim. Şi în care trăieşti şi tu.

În pana mea!

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră