Turneul de TENIS de la Beijing. Cine joacă MAREA FINALĂ

10 Oct 2015
Turneul de TENIS de la Beijing. Cine joacă MAREA FINALĂ
 Finala Openului de tenis al Chinei de la Beijing se va disputa între sârbul Novak Djokovic, nr. 1 mondial și principal favorit, și spaniolul Rafael Nadal, nr. 8 mondial. Sâmbătă, în semifinale, Djokovic l-a învins pe spaniolul David Ferrer (7 ATP) în două seturi, 6-2, 6-3, în timp ce Nadal a trecut, tot în două seturi, 7-5, 6-3, de italianul Fabio Fognini (28 ATP), potrivit agerpres.ro. 

Djokovic (28 ani) și Nadal (29 ani) se confruntă pentru a 45-a oară în cariera lor. Nadal conduce în fața sârbului cu 23 de victorii la 21, însă Djokovic a câștigat ultimele două întâlniri, anul acesta în semifinalele de la Monte Carlo, apoi în sferturi la Roland Garros, de fiecare dată pe zgură. Novak Djokovic a câștigat de cinci ori turneul de la Beijing, dotat cu premii totale de 2.700.510 dolari: în 2009, 2010, 2012, 2013 și 2014.

Alte stiri din Sport

Ultima oră