Halep continuă seria victoriilor din circuitul WTA. Simona, în "sferturile" de la Cincinnati!

19 Aug 2016 | scris de Veronica Micu
Halep continuă seria victoriilor din circuitul WTA. Simona, în

UPDATE 9:40 - Simona Halep o va întâlni în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5.

Meciul va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 02.00.

Radwanska a învins-o, în optimi, cu scorul de 6-7 (1), 6-4, 6-0, pe britanica Johanna Konta, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 10.

_______________________

Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, după ce a învins-o în două seturi 6-1, 6-2, pe australianca Daria Gavrilova, locul 47 WTA. Simona a încheiat conturile în doar 53 de minute, după ce în optimi câștigase în 55 de minute meciul cu germanca Annika Beck (6-3, 6-1).

În faza următoare, Simona Halep va juca împotriva învingătoarei dintre poloneza Agnieszka Radwanska, locul 5 WTA, şi britanica Johanna Konta, locul 13 WTA.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 58.390 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

La ediţia precedentă a turneului de la Cincinnati, Halep a jucat finala, pierdută în faţa Serenei Williams, care nu participă la competiţia din acest an.

statistica

Alte stiri din Sport

Ultima oră