Provocările sportului românesc în 2016: Jocurile Olimpice şi “europeanul” de fotbal

01 Ian 2016 | scris de Sorin Anghel
Provocările sportului românesc în 2016: Jocurile Olimpice şi “europeanul” de fotbal

În 2015, sporturile de echipa de la noi din ţară au avut rezultate care pot fi catalogate ca fiind cel puţin bune. La rugby, România a fost prezen la Cupa Mondială, “naţionala” de fotbal s-a calificat la Campionatul European care va avea loc anul acesta în Franţa, în vreme ce fetele de la handbal au obţinut medalia de bronz la “mondialul” din Norvegia.

În acest an, iubitorii sportului românesc vor avea emoţii mari în mai multe rânduri. Mai întâi, echipa naţională de handbal feminin trebuie să obţină calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Nici fetele de la gimnastică nu au obţinut încă biletele care să le asigure prezenţa în Brazilia, astfel că vor fi nevoite să dea totul la turneul preolimpic. Întrecerile de la Rio vor avea loc în perioada 5-21 august, aceasta fiind prima ediţie a Jocurilor Olimpice care se desfăşoară în America de Sud.

Fie că ne place sau nu, Campionatul European de Fotbal este cel mai aşteptat eveniment sportiv din 2016. Meciurile vor avea loc în Franţa, în perioada 10 iunie – 10 iulie. România va participa la întrecerea din Hexagon, fiind repartizată într-o grupă cu Franţa, Elveţia şi Albania. Culoarul este bun pentru tricolori, mai ales că vor putea trece în faza următoare a competiţiei şi o parte dintre echipele care termină pe locul al treilea în grupe.

Alte stiri din Sport

Ultima oră