Primul antrenor al Simonei Halep, după meciul cu Radwanska: "Nu i-a funcționat capul, n-a avut nicio idee de joc. Voleul ei este penibil!"

30 Oct 2015
Primul antrenor al Simonei Halep, după meciul cu Radwanska:
Ieri, Simona Halep, numărul doi mondial, a fost eliminată de la Turneul Campioanelor, după o înfrângere surprinzătoare în faţa polonezei Agnieszka Radwanska. Momentul care a decis soarta partidei a fost tie-break-ul primului set, când poloneza s-a impus după ce a revenit de la 1-5. A urmat o dominare clară a Radwanskăi, poloneza adjudecându-și o victorie meritată.

"Am avut șansa mea în primul set și de aceea sunt dezamăgită că am pierdut acest meci. Nu am reușit să câștig primul set. Însă ea (Radwanska) m-a dominat. Am făcut câțiva pași de pe linia de fund, iar ea a jucat foarte bine", a declarat Simona după meci.
 
Înfrângerea Simonei Halep a dat naștere multor comentarii, printre cei care au discutat pe marginea eliminării româncei din Turneul Campioanelor afându-se si Ioan Stan, primul antrenor al sportivei din Constanța. 
 
"Sunt dezamagit de antrenorul ei in primul rand. N-ati vazut cate mingi la mana a dat?! Jocul ei este de Daciada! N-a avut nicio idee de joc. Voleul ei este penibil, nu stiu ce antrenor ii spune sa faca treaba asta. Jocul Simonei nu mai are valoare. La 4-4 n-a reusit sa faca break, desi a avut cateva oportunitati, pentru ca a greşit mingi simple. Nu s-a concentrat, s-a repezit, nu i-a functionat capul!
 
Ati vazut si gestul ei sugestiv, facut de nenumarate ori, cu lovitura in cap. Am observat ca, in tribuna, si taica-sau facea acelasi gest si se vedea clar ca era marcat de ce se intampla pe teren. Nu putem afirma ca a fost demoralizata dupa meciul cu Sharapova. Rusoaica este in mod clar mai buna decat ea. Intr-o zi buna, Sharapova bate pe oricine, este la alt nivel", a spus Ioan Stan în Ziarul Ring.
 
Halep încheie anul pe locul 2 în clasamentul WTA
 
Simona Halep va încheia anul 2015 pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, după americanca Serena Williams, a anunțat azi WTA pe site-ul oficial.
 
"Cred că am avut un an an bun, cu suișuri și coborâșuri, însă a fost ok. Am avut un debut de an foarte bun, cu victorii la Indian Wells, Dubai — a fost un mod foarte bun de a începe sezonul. Pe zgură, am încercat să dau ceea ce am mai bun, însă pot spune că nu mi-am găsit ritmul. Am avut și presiunea de anul trecut, deoarece a trebuit să-mi apăr unele rezultate. Nu am jucat foarte bine nici la Wimbledon. Însă mi-am luat o pauză de o lună după Wimbledon, iar apoi nu am avut așteptări în SUA — am încercat doar să dau ceea ce am mai bun. M-am descurcat bine acolo, iar acum sunt mai încrezătoare decât înainte", și-a descris Simona Halep evoluțiile din 2015.
 
În vârstă de 24 ani, Simona Halep are în palmares 11 titluri WTA, 3 dintre ele cucerite în 2015, la Shenzhen (China), Indian Wells (SUA) și Dubai (Emiratele Arabe Unite). (V.M.)

Alte stiri din Sport

Ultima oră