Cu ce i-a impresionat Nadia Comăneci pe jurnaliştii canadieni. „Ar merita încă un 10 pentru asta”

05 Iul 2015
Cu ce i-a impresionat Nadia Comăneci pe jurnaliştii canadieni. „Ar merita încă un 10 pentru asta”
Marea gimnastă română Nadia Comăneci, regina Jocurilor de la Montreal, va fi prezentă la inaugurarea oficială a Casei Olimpice canadiene, în data de 9 iulie, cu ocazia Zilei de Excelență Olimpică, a anunțat președintele Comitetului Olimpic din Canada, Marcel Aubut.

Nadia va profita de călătoria la Montreal pentru a se întâlni cu admiratorii săi și a asista la ridicarea inelelor olimpice în vârful edificiului situat pe bulevardul Rene-Levesque Ouest din Montreal.

„În luna iulie se vor împlini 39 de ani de cât am câștigat medaliile mele la Montreal”, a reamintit Nadia, care a obținut prima notă perfectă din istorie la JO de la Montreal, un 10, pentru performanța reușită la paralele. „Este mereu emoționat atunci când revin la Montreal, iar de această dată va fi și mai mult, deoarece acest eveniment este asociat cu mișcarea olimpică și inelele sale. Nu mi-aș putea imagina să fiu în altă parte decât în acest loc, în ziua respectivă”, a adăugat marea sportivă română, citată de presa canadiană.

Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii, între care trei de aur, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, când avea doar 14 ani. Cea care a locuit timp de doi ani în cartierul Rosemont din Montreal, în 1990 și 1991, s-a distins totodată cucerind alte patru medalii — între care două de aur — la Jocurile de la Moscova, în 1980.

Într-un interviu pentru Journal de Montreal dat publicităţii sâmbătă, Nadia mărturiseşte că Montreal-ul a sosit într-un moment în care nu realiza că acest lucru îi va schimba viaţa.

„Dintre toţi atleţii şi actorii olimpismului care vor asista la inaugurarea Casei Olimpice de la Montreal joia viitoare, o faţă radioasă se va face remarcată din mulţime. Nadia îşi va aminti, ca în fiecare an la 17 şi 18 iulie, de cele două zile magice din 1976.

La fiecare 17 iulie se revede, adolescentă, a 14 ani, defilând pe Stadionul Olimpic cu delegaţia României la ceremonia de deschidere. A doua zi ataca barele asimetrice pentru a deveni prima gimnastă din istorie care a obţinut nota 10”, scrie Journal de Montreal despre performanţa Nadiei.

„Este emoţionant pentru mine să revin la Montreal. La 17 şi 18 iulie, în fiecare an, am un sentiment deosebit, un amestec de emoţii. Mi-e greu să realizez că acum aşa mult timp au fost Jocurile din 1976. Când mă gândesc la ce s-a petrecut acum 39 de ani, asta îmi reaminteşte de faptul că am realizat ceva special în viaţă”, spune Nadia acum.

„Ce mă surprinde cel mai mult după toţi aceşti ani este faptul că oamenii îşi mai amintesc încă”, mărturiseşte ea. „Cum îşi mai pot aminti ceva ce s-a petrecut acum 39 de ani? Timpul trece şi îmi dau seama că am realizat ceva imens, de care să-şi amintească atât de mult timp oamenii. Sunt atâtea lucruri care nu se întâmplă decât o dată în viaţă. Probabil a fost ceva foarte special în ceea ce am realizat, pentru ca oamenii să păstreze în memorie acest lucru atât de mult timp”, mai spune ea.

„Nu voi putea niciodată face un bilanţ al vieţii mele retrăgând Montreal-ul din ecuaţie. Trăiesc într-un triunghi. Încă am familia în România şi am una acum şi în SUA, dar totul este în acord cu Montreal-ul, pentru că acest oraş m-a construit. Montreal-ul a făcut din mine ceea ce am devenit”, a spus Nadia în încheiere, impresionându-şi interlocutorii, care au mărturisit că i-ar acorda încă un 10 pentru aceste cuvinte.

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră