Primul blat de la EURO 2016

16 Iun 2016 | scris de Sorin Anghel
Primul blat de la EURO 2016


Dacă cineva ar fi schimbat grafica televiziunii care a transmis partida dintre nemţi şi polonezi, iar pe ecran ar fi apărut că joacă FC Voluntari şi Concordia Chiajna, atunci concluzia ar fi fost că întâlnirea dintre cele două formaţii a fost 100% aranjată. Aşa, dacă s-a jucat în Franţa, cu ocazia EURO 2016, între o naţiune ultra-corectă şi una ultra-catolică, atunci procentul scade undeva pe la 99%.


Partida dintre Germania, campioană mondială, şi Polonia a fost prima de la acest turneu final în care nu s-a marcat. Întrecerea din Hexagon e făcută cam pentru proşti. Nu doar că s-au calificat 24 de formaţii, dar pot trece de faza grupele şi unele dintre echipele clasate pe locul al treilea. Din acest motiv, sunt meciuri în care jucătorilor le convine de minune remiză şi se înţeleg cu adversarii din priviri. Partida de miercuri seară, de la Paris, este doar un exemplu.


Germania nu a covins deloc în Capitala Franţei şi a jucat de parcă nu ar fi campioană mondială. De partea cealaltă, echipa avându-l că lider pe Robert Lewandowski şi-a dominat de multe ori adversarul, însă cele două tabere au lăsat impresia că remiză este cel mai bun rezultat.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sport

Ultima oră