PUTREGAIUL DIN FOTBAL: Primul fost oficial FIFA care recunoaşte că a luat mită pentru Mondialele din 1998 şi 2010

04 Iun 2015
PUTREGAIUL DIN FOTBAL: Primul fost oficial FIFA care recunoaşte că a luat mită pentru Mondialele din 1998 şi 2010
Chuck Blazer, fost secretar general al Confederaţiei de Fotbal a Americii de Nord, Americii Centrale şi Caraibelor între 1990 şi 2011 (CONCACAF), a recunoscut, în faţa anchetatorilor americani, că a luat mită, precum şi comisioane ilegale provenind din drepturi de difuzare.

Este vorba despre bani daţi în cadrul selecţiilor pentru ţările organizatoare ale Cupelor Mondiale din 1998 şi 2010, atribuite respectiv Franţei şi Africii de Sud, relatează Les Echos

Declaraţia sa datează din 2013, fiind dată în cadrul unei audieri care a fost publicată parţial acum. El este persoana care a adus, de altfel, scandalul în ograda FIFA. Şi se pare că nu are de gând să se oprească din a face să tremure lumea fotbalului.

Este inculpat de justiţia americană deja. Acum au fost făcute publice fragmente din procesul verbal al audierii sale în faţa judecătorului din Brooklyn, Raymond Dearie, la 25 noiembrie 2013.

La doi ani după acele audieri, SUA au arestat 14 oficiali ai FIFA pentru corupţie generalizată. Membru al comitetutului executiv al FIFA între 196 şi 2013, Blazer a fost şi secretar general al CONCACAF. A avut ocazia să pună pe picioare un sistem extrem de puternic de deturnare de bani şi spălare de bani.

Alianţa cu fostul vicepreşedinte al FIFA şi fost preşedinte al CONCACAF, Jack Warner, i-a permis să se îmbogăţească şi să trăiască pe picior mare: apartament de lux, restaurante renumite, călătorii cu avioane private şi cazări în palate.

Sistemul a prosperat până în 2010. Omul era supranumit „Domnul 10%”, de la mita pe care obişnuia să o solicite. 

Alte stiri din Sport

Ultima oră