Record de decese, naşteri la minimul istoric. Cum vrea Italia să crească natalitatea

16 Mai 2016 | scris de Veronica Micu
Record de decese, naşteri la minimul istoric. Cum vrea Italia să crească natalitatea

Drept urmare, pentru a încuraja cuplurile să aibă mai mulţi copii, Lorenzin a propus ca măsură dublarea alocaţiei pentru bebeluşi.

Ministrul a avertizat într-un interviu acordat cotidianului "La Repubblica" că, odată cu scăderea natalităţii, în condiţiile unui număr tot mai mare de bătrâni şi bolnavi cronic, Italia ar putea deveni o ţară "muribundă".

"În cinci ani, am pierdut mai mult de 66.000 de nașteri (anual)", a spus Beatrice Lorenzin.

La 1 ianuarie 2016, populaţia totală a Italiei era de 60.656.000 de rezidenţi, 139.000 în minus (-2,3 la mie) faţă de anul trecut. În 2015 au fost înregistrate 653.000 de morţi (+54.000 faţă de 2014), cu o rată de mortalitate de 10,7 la mie, care este cea mai ridicată de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Naşterile au fost în schimb în număr de 488.000 (-15.000), nou minim istoric de la Unificarea Italiei, iar sporul natural (diferenţa dintre naşteri şi decese) a ajuns la -165.000, scrie gazetaromaneasca.com.

2015 a fost al cincilea an consecutiv de reducere a fertilităţii, ajunsă la 1,35 copii de femeie. Vârsta medie a mamelor a urcat între timp la 31,6 ani.

Străinii rezidenţi în Italia la 1 ianuarie 2016, potrivit Istat, sunt 5.054.000 şi reprezintă 8,3% din populaţia rezidentă totală. Faţă de 1 ianuarie 2015, reprezintă o creştere de numai 39.000 de unităţi. Populaţia de cetăţenie italiană scade la 55,6 milioane, înregistrând o pierdere de 179.000 de rezidenţi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră