Dănuț Lupu este internat, în stare gravă, cu Covid-19

11 Noi 2020
Dănuț Lupu este internat, în stare gravă, cu Covid-19

Fostul fotbalist al lui Dinamo, Rapid și al naționalei României este intubat, la Spitalul Colentina, după ce a mai avut grave probleme respiratorii și în urmă cu câțiva ani, relatează RFI.

Dănuț Lupu are 53 de ani și a mai avut probleme pulmonare serioase în 2016, atunci când a fost internat la ATI, suferind de pneumonie.

Conform declarațiilor lui din acea perioadă, ajunsese la o capacitate respiratorie de doar 8%, a intrat în comă, iar după externare a trebuit să reînvețe să meargă și a renunțat la fumat.

De asemenea, el avea și probleme cu greutatea, suferind de obezitate.

Conform presei sportive, Lupu este internat la spitalul Colentina, fiindcă la Matei Balș nu a mai găsit locuri disponibile, informație confirmată de soția sa, Mihaela.

Dănuț Lupu s-a născut în 1967 la Galați, a jucat ca mijlocaș central la Dunărea Galaţi, Dinamo, Panathinaikos Atena, Korinthos, OFI Creta, Rapid și Brescia, iar la echipa națională a adunat 14 selecții și a participat la Cupa Mondială din 1990, în Italia.

Alte stiri din Sport

Ultima oră