Bicicletele de aluminiu câștigă tot mai mult teren

17 Iun 2015
Bicicletele de aluminiu câștigă tot mai mult teren
Belgianul Eddy Merckx este o legenda a ciclismului mondial. Dupa ce a incetat sa mai concureze si-a indreptat atentia spre constructia de biciclete. Se adreseaza publicului larg, nu doar celor care isi doresc performanta la cel mai inalt nivel.

Carbonul si aluminiul se afla intr-un razboi ce nu se stie cand va inceta. Toata lumea vrea o bicicleta cu cadru de carbon, chiar daca asta inseamna sa cheltuiesti pentru o bicicleta cat pentru o masina de oras! Eddy Merckx joaca de partea aluminiului si a scos pe piata noua Blockhaus 67, care se mandreste cu un cadru de aluminiu ce cantareste numai 1.150 grame.

Decat sa dezvolte un cadru de carbon ieftin, belgianul a preferat sa atace piata cu o tehnologie noua, in care bicicleta sa beneficieze de aluminiu de foarte buna calitate. Si i-a iesit. A rezultat o bicicleta usoara, destul de rezistenta si cu o valoare mai buna decat a uneia care foloseste un cadru de carbon din gama de jos.

Denumirea de Blockhaus a fost aleasa dupa numele localitatii in care Merckx a obitnut, in 1967, prima victorie de etapa in primul sau mare tur. S-a intamplat Turul Italiei, intr-un varf de munte. A fost o adevarata surpriza. Aliajul de aluminiu din cadru poarta numarul de cod 6069 si se anunta cu 30% mai puternic decat clasicul 6061. De asemenea, tuburile formate mecanic sunt mai usoare decat cele conventionale.

Cadrul inventat de catre fostul rutier belgian are finisaje perfecte, permite trecerea cablurilor prin interiorul tuburilor. In schimb, furca pe care Merckx a pus-o pe bicicleta este una de carbon si cantareste 350 de grame. Noul Blockhaus 67 va fi disponibil începând cu luna septembrie, cu două opțiuni complete de constructii: una cu Shimano TIAGRA și o versiune cu Shimano 105.

Alte stiri din Sport

Ultima oră