EXCLUSIV. Dr. Mihai Gafencu: Are copilul febră! Întotdeauna e bănuită o infecţie respiratorie. Dar poate fi şi o infecţie urinară, adesea neglijată

10 Mar 2016 | scris de Magda Marincovici
EXCLUSIV. Dr. Mihai Gafencu: Are copilul febră! Întotdeauna e bănuită o infecţie respiratorie. Dar poate fi şi o infecţie urinară, adesea neglijată

Şi tocmai pentru că sunt atât de puţini nefrologi pentru copii,  dr. Gafencu insistă asupra rolului esenţial pe care îl are medicul de familie în depistarea la copil a bolii de rinichi în faze incipiente. Şi, culmea, nici nu-i chiar atât de dificil: este suficient un simplu examen de urină. Aşadar, când copilul are febră, ar trebui bănuită nu numai o infecţie respiratorie, ci şi o infecţie urinară, care poate deschide poarta bolii cronice de rinichi, avertizează dr. Gafencu. 

Insistaţi pe prevenţia afecţiunilor renale. De fapt, când trebuie să înceapă?
Începe imediat după venirea pe lume a pruncului, cu medicul ginecolog, neonatologul, pediatrul, care trebuie să se gândească la o boală renală, chiar dacă are doar o suspiciune de lărgire a unor spaţii renale. Dar să ştiţi că această suspiciune poate fi evidenţiată de ecografia fetală. Iar mai apoi, copilul trebuie ţinut sub observaţie, deoarece acele spaţii mai largi conţin o urină, care are risc mai mare de a se infecta, ceea ce duce la cel puţin două dintre cauzele insuficienţei renale la copilul mic: cauza malformativă şi cauza infecţioasă. Repet, la sugar şi copilul mic. Pentru că, mai apoi, se adaugă, să zicem, „pâinea bolilor renale”, care sunt bolile parenchimatoase, care ţin de rinichi. Şi sunt o sumedenie de boli, majoritatea din categoria bolilor rare. Iar la vârsta mai mare avem câteva boli, printre care, iată, acum avem sindromul hemolitic uremic, despre care toată lumea a aflat. Aceste boli sau sechelaritate mare, adică pot da afectare cronică.

O paranteză: ce le spuneţi părinţilor, despre sechelele în cazul sindromului hemolitic uremic?
Plastic, eu spun că este aşa de puternică izbitura asupra rinichiului încât procentul sechelelor este de 80% .

Revenind la prevenţie, ce rol are medicul de familie?
Medicul de familie, pediatrul ar trebui să aibă în vedere patologia renală.

Adică...
De exemplu, copilul are febră. Medicul de familie să se gândească la o infecţie, dar nu numai din sfera respiratorie, în zona urechii, ci şi la o infecţie urinară. Un ecografist, chiar la o mică suspiciune de malformaţie renală ar trebui să trimită copilul într-un centru specializat în imagistică sau de nefrologie pediatrică, pentru ca diagnosticul şi tratamentul să aibă loc în faze incipiente. Când medicul de familie are o suspiciune de alterare renală, evidenţiată printr-un examen sumar şi simplu de urină, de asemenea, trebuie să trimită copilul la un centru de nefrologie pediatrică. Pentru că, în spatele acestei suspiciuni, se poate ascunde o boală terminală sau cu potenţial de boală cronică renală.

Deci care e mesajul?
Că trebuie efectuată şi urocultura şi, în nici un caz, nu trebuie administrate antibiotice, fără a exista dovada infecţiei şi a cauzei acesteia. Pentru că, aşa cum spunem noi, infecţia este decapitată, dar se ajunge la situaţia că nu se mai ştie ce se tratează. Asta ţine de asistenţa medicală primară, de medicul care vine primul în contact cu copilul.

Adolescentul cu boală cronică de rinichi, ce perspective are ca adult?
Evident mai sumbră. Deoarece până şi soluţia transplantului nu este una definitivă. Transplantul renal ţine un număr de ani. Nu există transplant renal făcut la 16 ani şi pacientul să fi decedat cu acelaşi rinichi la peste 80 de ani. Rinichiul transplantat se strică din diverse cauze, cum sunt cele infecţioase, secundare tratamentului anti-rejet. De aceea, retransplantarea devine o regulă şi calitatea vieţii lui este afectată.

Cum se vede în cifre boala cronică de rinichi la copil?
Mă refer la cifrele exacte ale bolii cronice de rinichi la copil, adică a copiilor care ajung în dializă sau transplant renal, monitorizaţi de noi, un grup de zece specialişti. Avem patru centre Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti: Bucureşti, Cluj şi Iaşi fiecare, în medie, cu câte 10 copii hemodalizaţi, la care se adaugă o medie de 4-5 copii cu dializă peritoneală. De fapt, dializa peritoneală este mai răspândită la copilul mic, deoarece hemodializa presupune un vas mare şi la copilul mic ar trebui să ne aşteptăm ca abordul vaselor să fie mai dificil. La Cluj, cel mai puternic centru de nefrologie pentru copii, unde activează prof. dr. Bizo de peste 20 de ani, avem o sumedenie de copii transplantaţi. De exemplu, noi la Timişoara avem aproximativ 12, iar la Cluj sunt de zece ori mai mult.

Aţi amintit de cele patru centre de nefrologie pediatrică, dar câţi specialişti sunt în toată ţara?
Avem patru centre la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara şi doar 10-11 nefrologi pediatri.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră