S-au împlinit 425 de ani de la victoria lui Mihai Viteazul de la Călugăreni

17 Aug 2020 | scris de A.V.
S-au împlinit 425 de ani de la victoria lui Mihai Viteazul de la Călugăreni

Devenit domn al Țării Românești la 2/12 septembrie 1593, Mihai Viteazul (1558- 9/19 august 1601) și-a propus încă de la începutul domniei ieșirea de sub suzeranitatea turcă și participarea la lupta antiotomană, aderând în toamna anului 1594 la „Liga Sfântă” creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea.

Mihai Viteazul (1558-1601), portret de Egidius Sadeler, Praga 1601

La 13 noiembrie 1594 Mihai Viteazul a declanșat revolta antiotomană, executând creditorii și ostașii turci aflați la București și atacând cetățile turcești de pe ambele părți ale Dunării, amintesc Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, într-un articol documentat pe această temă.

În anul următor otomanii au mobilizat o armată de circa 100.000 de oameni, conduși de Sinan Pașa, care au trecut Dunărea în vara anului 1595, înaintând spre București. În aceste condiții, a avut lupta de la Călugăreni, la 13/23 august, unde Mihai Viteazul i-a atacat prin surprindere pe turci, dispunând de o armată de doar 16.000 de ostași, din care 6.000 de secui.

Otomanii au suferit pierderi mari, de circa 7.000 de oameni și mai multe piese de artilerie.

Izgonirea turcilor la Călugăreni, pictură de Theodor Aman (1872)

Bătălia a fost imortalizată în literatura și arta plastică românească, reprezentând un simbol al identității naționale românești. A fost o victorie de etapă, care a întârziat înaintarea armatei otomane.

Mihai Viteazul s-a retras la Stoenești iar Sinan Pașa a ocupat Bucureștii și Târgoviștea, dar fără a mai putea ataca pozițiile defensive ale românilor.

Cu sprijinul întăririlor primite de la Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, și de la Maximilian al III-lea, arhiducele Austriei, Mihai Viteazul a putut lansa o contraofensivă victorioasă, obținând pe parcursul lunii octombrie 1595 victoriile de la la Târgoviște (6-8 octombrie), București (12 octombrie) și Giurgiu (15-20 octombrie).

Luptele cu otomanii au continuat și în anul următor dar cu mai mică intensitate, ambele tabere rămânând aproape fără resurse.

Bătălia de la Giurgiu, 15-20 octombrie 1595, gravură de Johann Adam Lonicer

În acest moment s-a apelat la diplomație, în decembrie 1597 Mihai Viteazul obținând de la Înalta Poartă recunoașterea domniei pe viață, în schimbul acceptării suzeranității otomane.

Complicatele demersuri diplomatice ale lui Mihai Viteazul au fost coordonate de marele ban Mihalcea (Mihai) Caragea, ucis în aceeași zi cu domnitorul său pe Câmpia Turzii.

Mare dregător și comandant militar, acesta îndeplinise misiuni diplomatice și în timpul domniei lui Petru Cercel, (c. 1545-martie 1590), domnitor al Țării Românești între 1583 și 1585.

Astfel, deși se încheiase pacea, relațiile cu turcii nu au fost lipsite de incidente diplomatice, la acea dată imunitatea solilor nefiind prea respectată. Solul lui Mihai Viteazul trimis în 1598 cu o parte din tribut la Înalta Poartă era să fie decapitat întrucât turcii au fost ofensați de suma prea mică. Anul următor însă solii turci trimiși la Mihai Viteazul au fost măcelăriți întrucât aceștia ar fi avut misiunea secretă de a-l ucide pe domn. În 13 noiembrie 1600, un raport venețian consemnează uciderea la Constantinopol a solului lui Mihai Viteazul, un anumit Dimo, după ce a fost chinuit și mutilat în piața publică.

Tratatul din 1600 prin care Rudolf al II-lea recunoștea dreptul lui Mihai Viteazul la o domnie ereditară pentru urmașii săi de sex masculin. Original păstrat la Arhivele Naționale, filiala Covasna, accesibil în format electronic la www.arhivamedievala.ro, un important proiect implementat de Universitatea din București în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Arhivele Naționale ale Norvegiei, finanțat din granturi SEE

În paralel, la 9 iunie 1598, domnul a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat și cu împăratul austriac Rudolf al II-lea, reînnoit în 20 februarie 1600, prin care a obținut în plus subsidii și promisiunea unei domnii ereditare masculine, în schimbul recunoașterii suzeranității austriece.

Merită de menționat și faptul că relațiile diplomatice dintre părți urmau să fie purtate prin intermediul unor reprezentanți diplomatici, “solii ce Domnul Țării va trimite la Împăratul sau la Arhiducele Maximilian să fie primiți și tratați cu cere cuviința.”

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din REPORTAJ

Ultima oră