Inviolabilitatea trimișilor diplomatici a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri, securitatea mesagerilor fiind asigurată pentru a menține contactele și schimbul de informații, în baza legilor tradiționale ale ospitalității.
Mecanismele tradiționale de protecție a diplomaților au fost codificate încă din Antichitate, deși conceptul de imunitate diplomatică este unul foarte vechi, scriu Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, într-un material postat în pagina lor de Facebook.
Totuși, de multe ori inviolabilitatea trimișilor nu era respectată, acesta fiind un motiv de declarare a războiului.
Legea imunităţii diplomatice
Legea imunității diplomatice a fost dezvoltată în mod semnificativ de către romani, care au fundamentat protecția trimișilor diplomatici în sistemul de drept roman.
Ulterior, și dreptul islamic a stipulat că solii străini beneficiază de dreptul de trecere în siguranță (Amān), acordat de obicei pentru o durată de un an atât străinilor ne-musulmani (mustaʾmin) cât și inamicilor (ḥarbī), pentru a-și putea îndeplini misiunea diplomatică pentru care au fost trimiși.
Pașaport diplomatic din timpul Hanului Kublai, cu textul ”Eu sunt emisarul Hanului. Dacă mă vei sfida, vei muri!” (c. 1240)
Imperiul mongol a dus însă protecția trimișilor săi diplomatici la un alt nivel, pedepsind cu moartea orice persoană, comunitate ori stat care ar fi încălcat imunitatea diplomatică a trimișilor săi.
În timpul lui Genghis Han (c. 1162 – 18 august 1227), a apărut primul pașaport diplomatic din lume, cunoscut sub numele de „Paiza/ Paizi”, sub forma unor tablete metalice în care erau specificate dreptul de trecere în siguranță și privilegiile deținătorului.
Orașe întregi au fost distruse complet pentru că au încălcat inviolabilitatea trimișilor diplomatici mongoli, din acest motiv fiind invadat și cucerit chiar Imperiul Selgiuc (Khwarazm).
Guillebert de Lannoy (1386–1462)
Și în Europa, în timpul Evului Mediu, trimișii diplomatici și anturajele lor au continuat să se bucure de dreptul de trecere în siguranță.
Unul dintre acești diplomați străini care au trecut și prin Țările Române a fost Guillebert de Lannoy (1386–1462), diplomat francez în slujba Ducilor de Burgundia, cavaler al Ordinului Lânii de Aur.
Veteran al războiului civil dintre casele de Burgundia și Armagnac, Guillebert de Lannoy s-a alăturat Cavalerilor Teutoni în războiul polonezo-lituaniano-teutonic.
De asemenea, în 1415 a luptat împotriva englezilor în bătălia de la Agincourt, unde a fost rănit și capturat. În slujba ducelui burgund Filip cel Bun, Guillebert de Lannoy a îndeplinit mai multe misiuni diplomatice în Franța, Anglia, pe lângă Ordinul Cavalerilor Teutoni, Polonia, Marele Ducat al Lituaniei și Marele Ducat al Moscovei, fiind unul dintre negociatorii Tratatul de la Troyes (1420). În 1421, el a fost trimis de Henric al V-lea al Angliei în Palestina pentru a cerceta posibilitatea refacerii Regatului Ierusalimului.
Guillebert de Lannoy, Opere Complete, ediție din 1878
Trecerea sa prin Moldova este descrisă în relatarea călătoriilor sale în regiunea Balticii și Rusia, în cartea sa “Călătorii și Ambasade” (“Voyages et Ambassades”), unde relatează întâlnirea cu Voievodul Alexandru cel Bun, de la care află știri despre moartea sultanului otoman și despre certurile pentru succesiunea la tron.
La plecare, din cauza tulburărilor din Imperiul Otoman, Domnitorul român l-a sfătuit să evite să treacă la sud de Dunăre și să ia în schimb o corabie din portul genovez Caffa din peninsula Crimeea.
În acest scop i-a dăruit diplomatului burgund un cal bun, un tălmaci, o escortă și călăuze întrucât urma sî călătorească pe așa zisul drum tătăresc, prin “pustietăți mari spre Caffa”.
În apropiere de Cetatea Albă impetuosul Guillebert de Lannoy a decis să o ia înaintea cortegiului împreună cu tălmaciul, restul escortei cu bagajele urmând să îi ajungă a doua zi din urmă. Ce a urmat ne descrie chiar eroul acestor întâmplări:
Descrierea întâmplărilor petrecute pe parcursul trecerii prin Moldova
Incidentul
„La intrarea mea în orașul Cetatea Albă eu și un tălmaciu al meu furăm apucați de către hoți care mă răsturnară la pământ, mă despoiară, ba încă mă bătură și mă răniră greu la braț; dar ceea ce e și mai mult mă lăsară numai cu cămașă și mă legară astfel de un copac unde am petrecut apoi toată noapte, pe malul fluviului numit Nistru, în mare pericol de a fi ucis sau înecat; dar slavă Domnului, dimineața hoții ne dezlegară și eu am scăpat de la ei gol, numai cu cămașa și așa am venit cu viață în târg... În aceeași zi, sosiră ceilalți oameni ai mei, înoptați în pustietate, pe când eu plecasem înainte spre a le pregăti adăposturi. Paguba mea era de 100-120 de galbeni, afară de alte lucruri”.
Incidentul a stârnit probabil furia reprezentanților domnești din oraș, care nu puteau tolera un asemenea afront adus unui trimis străin pus sub protecția Domnitorului Alexandru cel Bun, și au reușit să îi prindă pe tâlhari chiar a doua zi, aducându-i legați în fața ambasadorului francez, căruia i s-a arătat că poate dispune executarea acestora. Generos, Guillebert de Lannoy s-a mulțumit să își recupereze banii și bunurile furate, lăsându-i pe răufăcători în viață!
