Klaus Iohannis, discurs în Parlament la un an de la preluarea mandatului: Cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv

16 Dec 2015 | scris de Veronica Micu
Klaus Iohannis, discurs în Parlament la un an de la preluarea mandatului: Cea mai tragică lecție a anului 2015 se numește Colectiv

UPDATE 12:35 - Klaus Iohannis și-a început discursul în plenul reunit al Parlamentului prin a spune că a venit în fața aleșilor nu pentru a prezenta un bilanț sec, ci ca gest de normalitate democratică.

"Am ținut să vin în fața dumneavostră la un an de la preluarea mandatului de președinte nu pentru a face un bilanț sec, ci ca gest de normalitate democratică. Convingerea mea (...) este că marile proiecte ale unei națiuni pot fi îndeplinite doar dacă se sprijină pe valori și norme asumate. Acest fundament avea nevoie de reconstrucție. Am dorit ca anul 2015 să fie anul câștigării normalității", a spus președintele Klaus Iohannis.

Cele mai importante declarații ale lui Iohannis:

- In doar un an a devenit deja un lucru firesc sa avem consultari, sa ne asezam la masa dezbaterii, presedinte, partide, societate civila

- Stiu ca unii s-au intrebat de ce nu reactionez la orice subiect, de ce nu intervin in forta la adresa unor oameni politici cu functii importante, de ce nu raspund la atacuri cu aceeasi moneda. Sper ca onorand promisiunea de a face politica altfel am dat raspuns si acestor intrebari

- Anul 2015 a demonstrat ca se paote sa avem acord larg pe subiecte publice si ca un asemenea acord nu ramane doar pe hartie. Prima actiune a fost acordul pentru cresterea bugetului pentru aparare la 2% din PIB pana in 2017. Bugetul pentru 2016 prevede o prima etapa, astfel incat in 2017 acordul sa fie respectat

- Tot de o larga majoritate s-a bucurat si strategia nationala de aparare, care e azi un document fundamental ce defineste obiectivele majore ale tarii noastre. Pentru prima data am inclus aici aspecte ce tin de educatie si sanatate, de pastrarea identitatii nationale sau de protejare a patrimoniului

- Doua lucruri fundamentale inca lipsesc sau nu sunt la nivelul unei democratii mature: dezbaterea si rigoarea.
Legi importante au intrat in atentia publica dupa aprobarea lor. Nu exista substitut pentru o dezbatere consistenta premergatoare adoptarii unei legi. In alte situatii am fost nevoit sa sesizez CCR nu pe fond, ci din cauza lipsei de rigoare in respectarea principiilor

- 2015 a fost un an in care nu doar am confirmat, ci am adancit si transpus in actiuni concrete optiunile majore ale politicii externe. Vizitele externe, precum si primirea in Romania a numerosi sefi de stat si de guvern, au avut menirea de a da tarii o voce mai puternica, de a intari relatiile cu aliatii, de a ne apropia de state din regiune. Am avut cateva obiective valare: consolidarea parteneriatului cu SUA, intarirea parteneriatelor strategice cu tari precum Franta, Polonia, Germania, Spania, Marea Britanie si Turcia, consolidarea raporturilor cu tarile din vecinatate precum Ucraina, Serbia si Bulgaria

- Romania e o tara respectata in UE si in NATO, care e gata sa-si asume responsabilitati. Am gazduit reuniunea statelor din Europa centrala si de Est

- Recastigarea normalitatii a privit si romanii din diaspora. Sunt bucuros ca s-a respectat promisiunea de a avea o lege a votului prin corespondenta. Nu e o lege perfecta, dar esential e ca exista, a venit la timp si a rezultat din vointa clasei poltice care si-a respectat promisiunea facuta cetatenilor

- Cea mai tragica lectie a anului 2015 se numeste Colectiv. Evenimentul care a indurerat o natiune intreaga a scos la iveala probleme a mai multor sisteme, unele perpetuate de ani de zile. Sunt lucruri pe care nu avem dreptul moral sa le dam uitarii si concluzii care trebuie sa ne determine sa actionam si sa fim responsabili. Cea mai dura concluzie e aceea ca pur si simplu coruptia ucide, ca se pot pierde vieti nevinovate daca nu respectam legi si reguli si daca inchidem ochii la incalcarea lor.

- O a doua lectie e legea schimbarii. Nu vorbim de o nevoie de moment, legata de o schimbare de Guvern, ci de o schimbare profunda a politicului. Intre politica si societate nu e voie sa existe o prapastie. Tocmai de aceea marea miza a anului 2016 e reconstructia increderii in politica si in capacitatea sa de a da societatii directia dorita

- Reconstructia increderii in politica e tema pe care o propun in perspectiva anului 2016. Reconstructia increderii in institutiile democratice, in actul politic, in partide si in cei care le reprezinta. Adica in dumneavoastra. Ma fac astfel purtatorul mesajului de innoire pe care il dau sub diverse forme cetatenii. Ca mediator intre stat si societate e datoria mea sa fac acest lucru dar greul acestei misiuni revine partidelor

- Cred intr-un sistem in care stanga si dreapta sunt reprezentate si nu imi doresc o politica in care isi fac loc extremismul, radicalismul. Imi doresc ca romanii sa perceapa politica drept ceea ce e menita sa fie, un spatiu al reprezentarii, la care e onorabil si onorant sa participi. Pentru toate acestea va fi nevoie de vointa si deschidere din partea partidelor consacrate si de curaj si efort de la cei care participa prima data la competitie. Reconstructia increderii va mai presupune sa recunoastem lucrurile bune si sa pastram ce functioneaza. Va trebui sa evitam capcana lui "nimic nu e bun", sa nu ne condamnam institutiile pentru culpa individuala si sa respingem tentatia radicalismului si a suspiciunii permanente

- Anul 2016 va aduce si alte tipuri de provocari decat competitia electorala si reformarea politicii. Astept de la noul cabinet o guvernare responsabila. Acest guvern se afla in fata unei importante provocari si a unei mari sanse de a arata ca se pot lua decizii

- Imi propun ca in 2016 sa am in vedere domenii cruciale pentru viitorului natiunii, precum educatia si sanatatea. Am lansat in acest an o dezbatere larga dedicata educatiei.

- Despre anul 2015 s-ar putea spune multe, iar peste ani istoricii si analistii vor avea perspective diferite.
S-ar putea spune ca e anul in care s-a introdus votul prin corespondenta. A fost anul unei schimbari de guvern.

- Ceea ce mi-as dori eu ca peste timp sa se puna e insa altceva: ca a fost anul in care a inceput schimbarea modului de a face politica, care a insemnat deschiderea spre societate si inceputul innoirii clasei politice. E timpul schimbarii. Depinde de noi toti daca rapsundem la aceste asteptari

- Va invit sa fim impreuna pentru a reconstrui increderea in institutiile democratice si in capacitatea politicii de a produce lucruri bune pentru cetateni.

................................................

Preşedintele Klaus Iohannis va rosti azi un discurs în faţa parlamentarilor, la împlinirea unui an de la preluarea mandatului. Discursul lui Iohannis ar urma să înceapă la ora 11:00, înainte de votul final asupra  bugetelor de stat şi al asigurărilor sociale de stat penru 2016, programat pentru ora 14:00.

Acesta va fi al patrulea discurs pe care îl susţine în faţa Parlamentului de când a devenit preşedinte.

Primul a avut loc la 9 februarie 2015, Iohannis vorbind atunci despre reforma instituțiilor în general, necesitatea modificării legislației electorale, accelerarea procedurilor privind imunitatea parlamentară sau ordonanța privind migrația aleșilor locali.

În cadrul celui de-al doilea mesaj transmis în Parlament, la 22 iunie 2015, președintele a prezentat Strategia Națională de Apărare, intitulată "O Românie puternică în Europa și în lume".

Principalele teme abordate de Klaus Iohannis, în cadrul mesajului adresat Parlamentului la 16 septembrie 2015, au fost criza refugiaților, educația, calitatea și coerența legislativă, precum și excesul de ordonanțe de urgență.

Cu privire la criza refugiaților, președintele a afirmat că nu este de acord cu impunerea cotelor obligatorii, propuse de Comisia Europeană și că este de părere că deciziile pe această temă ar trebui luate la nivelul Uniunii Europene, prin consens.

Președintele a atras atenția și asupra reglementării excesive prin ordonanțe de urgență, susținând că peste 50% dintre dintre legile adoptate de Parlament în 2015 sunt acte de aprobare ori respingere a unor ordonanțe simple sau de urgență.

Alte stiri din Politic

Ultima oră