Data alegerilor parlamentare va fi stabilită printr-o lege organică

27 Iul 2020 | scris de A.V.
Data alegerilor parlamentare va fi stabilită printr-o lege organică

Data la care vor avea loc alegerile parlamentare va fi stabilită printr-o lege organică, și nu prin Hotărâre de Guvern, ca până acum. Un proiect de lege inițiat de reprezentanții PSD, UDMR și ALDE a fost votat astăzi în ambele camere ale Parlamentului, potrivit Radio România Actualități.

Parlamentarii s-au mobilizat și doar într-o zi au adoptat proiectul legislativ privind stabilirea datei alegerilor de legislativ, nu de guvern. Documentul inițiat de PSD, ALDE  și UDMR prevede că data scrutinului se stabilește cu cel puțin 60 de zile înaintea votării, reducerea la jumătate a numărului minim de semnături de susținere, precum și colectarea și depunerea candidaturilor prin sisteme electronice.
 
În cadrul dezbaterilor din Senat, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a susținut că, în condițiile crizei medicale, decizia stabilirii datei alegerilor parlamentare trebuie să aparțină Executivului.
 
În regim de urgență, proiectul a trecut și de votul deputaților.
 
Vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Florin Iordache a explicat că, fiind vorba de o lege organică, există posibilitatea de a fi depusă atât de guvern, cât și de Parlament.
 
Camera Deputaților este for decizional în acest caz, proiectul urmând să fie transmisă președintelui României pentru promulgare.

Alte stiri din Politic

Ultima oră