Poveşti din zorii agroturismului românesc. Nunta românească, produs turistic la Sibiel!

08 Iul 2016 | scris de Cristi Ionescu
Poveşti din zorii agroturismului românesc. Nunta românească, produs turistic la Sibiel!

“Eu cred că veşnicia s-a născut la sat/Aici orice gând e mai încet,/şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ci adânc, în pământ, undeva./ Aici se vindecă setea de mântuire/şi dacă ţi-au sângerat picioarele te aşezi pe un podmol de lut.", spunea Lucian Blaga vorbind despre “sufletul satului”, pe care, cu siguranţă, îl vei simţi în lumea ţăranului român, acolo unde datinile, păstrate cu sfinţenie dincolo de trecerea anilor, sunt o zestre preţioasă, o bogăţie sufletească dăruită nouă din moşi-strămoşi. La poalele munţilor Cindrel, în Mărginimea Sibiului, se află şi Sibielul, o localitate unde tradiţia românească este ca o profesiune de credinţă. Puţini ştiu că turismul rural a prins rădăcini la Sibiel datorită preotului Zosim Oancea, trecut la cele veşnice în 2005. Aici, oamenii locului n-au uitat vreodată să îmbrace cu bucurie costumul popular şi să păstreze obiceiurile aşa cum le-au moştenit de la bătrânii lor. Vorbind despre Sibiel, nu putem exclude o frumoasă poveste ce are în centru promovarea tradiţiilor populare dincolo de graniţele României. Istorisirea am aflat-o, în 2008, de la un bun prieten, Iulian Preda, unul dintre pionierii agroturismului românesc, fost lector asociat la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, plecat şi el, mult prea devreme, în urmă cu doi ani, la doar 52 de ani, la reîntâlnirea cu părintele Zosim, cel care “i-a insuflat duhul turismului cultural şi religios”.

IMG 3914

Iulian Preda păstra la Pensiunea Carelor o fotografie ce înfăţişează un bărbat şi o femeie, trecuţi de mult de tinereţe, purtând haine specifice meleagurilor transilvane. Iniţial am crezut că era vorba despre părinţii săi, dar Iulian era oltean. Am aflat, în schimb, că i-au fost părinţi spirituali. Sunt Mărinuţa şi Ion Crăciun din Sibiel, oameni inimoşi, care au arătat străinilor ce înseamnă tradiţia românească autentică.

“În 1969, când a început agroturismul în România, au fost selectate câteva sate cu potenţial arhitectural şi turistic natural şi antropic. Primele sate selectate după acest criteriu au fost Sibiel, Răşinari, Lereşti, Vaideeni, – Vâlcea şi Săpânţa”, spunea Iulian Preda. Harry W. Morgan, ziarist american, a venit în România să scrie despre Nicolae Ceauşescu, după momentul Praga, 1968. “După ce a realizat interviul – explica Iulian Preda – Ceauşescu i-a oferit o excursie în România ca să ne cunoască ţara. A plecat, astfel, cu o maşină, prin ţară, împreună cu viitoarea soţie, americancă. La Lereşti – Argeş a fost blocat în drum de o nuntă, cu horă, cu tradiţii autentice. A fost invitat să bea din ploscă. A acceptat, apoi a încercat să meargă mai departe. Nuntaşii i-au spus: «Nu, rămâi la nuntă. Aşa e tradiţia». Cum n-a avut încotro, jurnalistul a rămas la nuntă şi s-a împrietenit cu preotul din Lereşti. După călătorie, Morgan s-a dovedit încântat de România şi a avut ideea de a înfiinţa Asociaţia Friendship Ambassadors, pornind câteva proiecte de turism şi schimburi culturale. Ducea tineri din România în America şi invers. Harry Morgan a promovat România într-un mod inedit. În plus, şi el şi viitoarea soţie au trecut de la religia penticostală la cea ortodoxă şi s-au căsătorit în România, la Lereşti, făcând nuntă tradiţională românească”.

Ulterior, jurnalistul american a început să aducă grupuri de turişti în România. Se opreau la Lereşti, unde le oferea nunta românească drept produs turistic. Fascinat de ţara noastră, Harry Morgan a continuat să promoveze satul tradiţional. A dorit însă ca nunta românească să fie şi mai ancorată în autentic, iar satul să fie mai mic, arhaic, păstrător de tradiţii. L-a întrebat pe Nicolae Ceauşescu unde să meargă. Acesta i-a recomandat Sibielul. Zeci de turişti străini au ajuns, astfel, să vadă obiceiurile şi mai ales nunţile ce urmau vechile rânduieli. “Primele gazde din agroturismul românesc au fost Ion şi Mărinuţa Crăciun, din Sibiel”, spunea Iulian Preda, în timp ce, ajunşi nu departe de centrul satului Sibiel, traversam un podeţ peste un pârâiaş limpede precum cristalul, ce despărţea două străzi paralele. Am deschis o poartă şi am intrat într-o gospodărie frumoasă, cu gard înalt, specific locuinţelor săseşti. Ne-a întâmpinat, zâmbitoare, mama Mărinuţa Crăciun. Ne-a condus în grădină. Am trecut prin fostul grajd al vitelor, unde erau adăpostite câteva păsări, şi am descoperit o grădină foarte frumoasă. În timp ce cercetam cu privirea împrejurimile, tăcerea s-a aşternut preţ de câteva minute. Doar pârâul ce-şi poartă apele prin apropierea gospodăriei se mai auzea, aruncându-şi, vioi, apele, la vale, un pas mai jos, ca într-o cascadă. Mama Mărinuţa n-a pofttit în casă, locuinţă pe care a păstrat-o aşa cum a pomenit de la bătrâni. Ne-a condus apoi în staulul oilor, reamenajat, unde, de când bărbatul său se prăpădise, aşezase o masă rustică, unde mai sta, din când în când, de taină cu cei care îi călcau pragul….

A găzduit sute de turişti înainte de 1989: chinezi, japonezi, americani... Cine mai ştie câte “naţii” i-au călcat pargul! Îşi amintea, însă, de fiecare dintre aceştia după ce privea zecile de fotografii pe care le adunase. Ni le-a explicat bucuroasă. Ne-a spus cine sunt turiştii, accentuând că, după Revoluţie, românii s-au arătat interesaţi de întoarcerea la rădăcini. Personal, a privit acest lucru, iniţial, cu scepticism. “Eram obişnuiţi cu turişti străini. Noi nu credeam că or să vină turişti români. Ce să vadă românii la noi în sat? Aşa am gândit atunci”, spunea mama Mărinuţa Crăciun, râzând, fără să bănuiască atunci că Sibielul avea să devină un centru cultural renumit mai ales pentru impresionantul muzeu al icoanelor pe sticlă, creat de părintele Zosim Oancea.

Am stat mult de vorbă cu mama Mărinuţa, despre părintele Zosim, despre meşterul iconar Nicolae Suciu, despre turism, despre taberele de pictură organizate la Sibiel de Iulian Preda, despre tinerii de azi şi despre cei de ieri, despre portul românesc… Nori negri acoperiseră cerul, iar zgomotul ciocnirii lor ne-a îndemnat să ne grăbim. Din obişnuinţă, mama Mărinuţa a cercetat cerul. Tunetul se auzea din dreapta noastră, dinspre munte: “Mergeţi liniştiţi. Ploaia nu vine niciodată de acolo!”. Un vânticel, iscat prin minune, a împrăştiat norii, iar ploaia s-a abătut prin alte locuri. Mama Mărinuţa avusese dreptate. Am lăsat-o în poartă, privind în zare, cum ne îndepărtăm… Am plecat din Sibiel, locul unde tradiţia nu are sfârşit, ci doar început, loc în care simţi, aşa cum spunea Blaga, că “sufletul satului fâlfâie pe lângă noi/ca un miros sfios de iarbă tăiată,/ca o cădere de fum din streşini de paie,/ca un joc de iezi pe morminte înalte”. Atât de înalte, încât pământul reavăn a cuprins în el încă un trup, spre întoarcere la rădăcini, la poveşti tainice cu cei dragi. Rămas bun, mamă Mărinuţa! Dumnezeu să te odihnească!

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră