A murit fotografa care a descoperit trupa The Beatles

16 Mai 2020 | scris de I.D.
A murit fotografa care a descoperit trupa The Beatles

Fotografa germană Astrid Kirchherr, care a contribuit la popularizarea trupei The Beatles, a murit la vârsta de 81 de ani, anunţă BBC. Ea a realizat primele fotografii cu trupa în timpul rezidenţei acesteia la Hamburg, la începutul anilor 1960, şi este creditată că a ajutat la dezvoltarea stilului vizual al grupului.

Decesul ei a fost anunţat de Mark Lewisohn, specialist în The Beatles, care a spus că ea a murit pe 13 mai în urma unei boli de scurtă durată. „Darul ei oferit The Beatles a fost incomensurabil”, a scris el pe Twitter.

 

Kirchherr a descoperit trupa într-un club din Hamburg. „Mintea mea părea un carusel, arătau absolut incredibil. Întreaga mea viaţă s-a schimbat în câteva minute. Tot ce îmi doream era să fiu cu ei şi să îi cunosc”, i-a declarat ea lui Bob Spitz, biograf al The Beatles.

Povestea de iubire cu primul basist al grupului

Astrid Kirchherr a început o relaţie cu Stuart Sutcliffe, primul basist al grupului, şi ea a fost cea care i-a tuns părul în stilul devenit apoi emblematic al trupei. S-au logodit la scurt timp, însă Sutcliffe a murit în 1962 din cauza unei hemoragii cerebrale, la doar 21 de ani. „A fost şi încă este dragostea vieţii mele”, declara ea pentru NPR în 2010.

Kirchherr, care a fost căsătorită de două ori, a rămas apropiată trupei după moartea lui Sutcliffe şi a fotografiat-o pe parcursul anilor 1960. În 2010, o selecţie a fotografiilor ei a fost expusă în Liverpool, apoi publicată în albumul „Astrid Kirchherr, A Retrospective”.

În ultimii ani, Kirchherr a lucrat ca stilist şi designer de interior şi a deschis un magazin foto în Hamburg, oraşul ei natal.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră