Topul celor mai liberale ţări din lume. Cine ocupă primul loc

17 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Topul celor mai liberale ţări din lume. Cine ocupă primul loc

O companie internaţională de relocări în străinătate, MoveHub, a realizat o listă a celor mai liberale ţări din lume, care e dominată de europeni şi în care primele locuri sunt ocupate de ţările nordice, relatează tnp.no. Astfel, în Top 10, primul loc este ocupat de Islanda, iar ultimul de Marea Britanie. 

Pentru a crea clasamentul, care conţine 117 ţări, MoveHub a selectat date din trei rapoarte privind egalitatea de gen, drepturile minorităţilor, siguranţa personală şi factori de mediu precum calitatea solului, a aerului şi a apei.

Pe baza acestor informaţii, Islanda ocupă primul loc al clasamentului, ca fiind ţara cea mai liberală din lume. Această ţară înregistrează cele mai mici diferenţe la salarizarea femeilor şi bărbaţilor, iar aproximativ 85% din energie provine din surse regenerabile. 

Top 10 cele mai liberale ţări

1. Islanda

2. Finlanda

3. Suedia

4. Norvegia

5. Noua Zeelandă

6. Slovenia

7. Elveţia

8. Danemarca

9. Irlanda

10. Marea Britanie

Următoarele cinci locuri sunt ocupate de Canada, Portugalia, Germania, Letonia şi Australia. Ultimele 15 locuri din clasament sunt ocupate de Liberia, Kuweit, Bangladesh, Angola, Nepal, Etiopia, Swaziland, Liban, Arabia Saudită, Egipt, Ciad, Pakistan, Iran, Mali şi Yemen.  

Alte stiri din Life style

Ultima oră