Silvio Berlusconi, în spital. A căzut la Congresul PPE

24 Noi 2019
Silvio Berlusconi, în spital. A căzut la Congresul PPE

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat la Milano după ce joi a suferit o căzătură la finalul congresului Partidului Popular European (PPE), care a avut loc la Zagreb, transmite vineri dpa.

Accidentul a avut loc joi la încheierea congresului PPE, a scris cotidianul italian Corriere della Sera.

Politicianul de 83 de ani va trebui să stea internat câteva zile la clinica La Madonnina din Milano, pentru investigaţii medicale.

Alte media, printre care agenţia de presă Adnkronos, au citat surse din partidul lui Berlusconi, Forza Italia, care au exclus ca politicianul să fi suferit răni grave.

''Şoldul, clavicula, tibia sau alte oase nu au fost fracturate. Adevărul este că e vorba doar despre o foarte simplă vânătaie'', au adăugat sursele.

Silvio Berlusconi a fost prim-ministru al Italiei în trei rânduri, dar cariera sa politică a fost afectată de grave acuzaţii de corupţie şi de scandaluri sexuale.

În 2016, el a suferit o intervenţia chirurgicală pe cord, iar în acest an a fost operat din cauza unei hernii inghinale şi a unei afecţiuni intestinale.

Alte stiri din Life style

Ultima oră