Satul din Transilvania cu un singur divorţ în 300 de ani

12 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Satul din Transilvania cu un singur divorţ în 300 de ani

Pitorescul Biertan, unul dintre cele şapte sate din Transilvania, care fac parte din patrimoniu mondial UNESCO, pare îngheţat în timp. Aşa îşi începe BBC povestea de călătorie în România.

Căruțele trase de cai fac încă parte din viaţa de zi cu zi, iar localnicii se adună pentru a-și comercializa mărfurile într-o piață volantă. În inima satului, turnurile unei  biserici fortificate din secolul al XV-lea veghează de deasupra.

În interiorul bisericii se află o clădire cu o încăpere puţin mai mare decât o cămară. Timp de 300 de ani, cuplurile ale căror căsătorii erau pe butuci, stăteau închise aici până la șase săptămâni de episcopul local, în speranța că își vor rezolva problemele și vor evita divorțul.

Pare un coșmar, dar datele arată că această "închisoare maritală" a fost destul de eficientă. În 300 de ani, a existat doar un divorț.
"Mulțumită acestei clădiri binecuvântate, în cei 300 de ani în care sediul episcopului era la Biertan, am avut doar un divorț", a spus Ulf Ziegler, actualul preot din Biertan.

Astăzi, mica închisoarea este închisă şi transformată în muzeu, iar locul cuplurilor în prag de destrămare a fost luat de manechine. Camera are tavane mici și ziduri groase și nu are decât o masă și un scaun, o ladă pentru depozitare și un pat săsesc tradițional destul de mic. Cuplurile care încercau să-și salveze căsniciile în acest mic spațu, trebuia să împartă totul, de la o singură pernă și pătură la o singura masă.

Luteranismul, religia sașilor transilvăneni, guvernează majoritatea aspectelor vieții și, deși divorțul era permis în anumite circumstanțe - cum ar fi adulterul - era de preferat salvarea căsniciei. Astfel, dacă un cuplu voia să divorţeze, mergea mai întâi la episcop, care îi trimitea la închisoarea maritală pentru a vedea dacă diferendele lor sunt sau nu reconciliabile înainte să se despartă.

"Închisoarea era un instrument pentru menținerea societății în vechea ordine creștină", ​​a explicat Zielger, care a menționat că proteja, de asemenea, femeile și copiii, care erau dependenți de unitatea familiei, pentru a supraviețui. Dacă avea loc un divorț, soțul trebuia să dea jumătate din câștiguri fostei soții, iar dacă se recăsătorea și divorța din nou, a doua soție nu avea dreptul la nimic.

"Motivul rămânerii împreună nu era, probabil, iubirea. Motivul era să munceşti şi să supraviețuiești ", a spus Ziegler. "Dacă un cuplu era închis timp de șase săptămâni, era foarte greu pentru ei să aibă suficientă mâncare în anul următor, așa că erau presaţi să iasă și să continue să lucreze împreună".

Ziegler consideră că, chiar și astăzi, conceptul de închisoare maritală oferă lecții pentru orice căsătorie modernă. Și nu este singurul: spune că a primit cereri de la cupluri care voiau să folosească închisoarea pentru a-și salva căsnicia.

"În familiile moderne, există mai puțin timp pentru fiecare dintre noi, suntem mai egoiști decât strămoșii noștri", a spus Ziegler. "Suferim de singurătate, de aceea trebuie să vorbim mai mult, ca să aflăm ce este important pentru noi și ceea ce ne conectează".

Alte stiri din Life style

Ultima oră