Primul deces din cauza apiterapiei. Victima, o femeie

19 Mar 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Primul deces din cauza apiterapiei. Victima, o femeie

O femeie din Spania deţine tristul record de a fi prima persoană despre care se știe că a murit din cauza acupuncturii cu ajutorul albinelor, relatează cosmosmagazine.com.

Femeia a fost examinată de medici de la Spitalul Universitar din Ulm, Germania, care au constatat că spatele ei era acoperit de cicatrici și leziuni din cauza acupuncturii. Din păcate, medicii au ajuns la concluzia că orice alinare obţinută prin acupunctură era psihosomatică și că această procedură era continuarea unui lung istoric de auto-vătămări, din cauza unei boli psihice.

Nu există însă nici un indiciu că femeia a fost bolnavă psihic sau a avut un istoric de comportamente prin care să-şi pună viaţa în pericol.

În raportul de caz, medicii conduşi de Paul Vazquez Revuelta de la Spitalul Universitar Ramon y Cajal din Madrid au arătat că pacienta, în vârstă de 55 de ani, făcea acupunctură cu  albine la fiecare patru săptămâni timp de doi ani pentru diminuarea stresului. Nu se afla în evidenţă pentru vreo boală sau a alergie.

În ultima sa şedintă, ea a început să respire cu greutate și apoi şi-a pierdut cunoștința. A fost chemată o ambulanță, dar la sosirea acesteia, femeia era deja în comă.

În ciuda eforturilor disperate , ea a murit câteva săptămâni mai târziu, suferind de insuficienţă multi-organ .

"În opinia noastră, scriu Vazquez Revuelta și colegii săi, acesta este primul caz raportat de deces prin apiterapie cu venin de albine din cauza complicațiilor de anafilaxie severă la un pacient confirmat sensibilizat care, anterior, a fost tolerant".

Doctorii cer o schimbare a reglementărilor din Spania (și, prin extensie, în altă parte) pentru a se asigura că pacienții care fac apiterapie sunt pe deplin conștienți de potențialele pericole ale practicii și că practicienii apiterapiei - care adesea nu au studii medicale - sunt complet instruiți pentru a acorda primul ajutor în cazul şocului anafilactic. 

Având în vedere că acest lucru nu este posibil, medicii concluzionează că acupunctura cu ajutorul albinelor "este şi nesigură, și inadecvată".

Decesul femeii din Spania este prezentat în Journal of Allerology Investigational and Immunology Clinical, și ridică întrebări cu privire la siguranță într-un domeniu de medicină alternativă din ce în ce mai popular şi anume apiterapia.

Practica, care are o tradiție îndelungată în Coreea și China, constă în aplicarea sau consumul de produse apicole, cum ar fi polenul și jeleul regal, pentru atenuarea unei game largi de simptome. Utilizarea înţepăturilor de albine ca metodă de tratament este controversată, iar dovezile privind eficacitatea lor sunt neuniforme.

Un studiu coreean din 2005 a vizat utilizarea acupuncturii cu albine în tratarea artritei. Cercetătorii, conduşi de Jae-Dog Lee de la Universitatea Kyung Hee, au realizat o revizuire a literaturii de specialitate si au descoperit numeroase studii care au evidenţiat efectele antiinflamatorii şi analgezice ale înţepăturilor de albine pe animale.

Ei au descoperit, de asemenea, cinci studii clinice care au arătat că practica este eficientă pentru tratarea artritei. Cu toate acestea, ei au menționat că niciunul dintre studiile descrise nu a fost suficient de riguroase pentru a respecta standardele de bază.

Lee şi colegii săi au sugerat că veninul de albine reprezintă un domeniu promiţător de cercetare, dar au remarcat faptul ca există dovezi limitate privind eficacitatea sa.

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră