Cel mai agresiv virus informatic, cu peste un milion de victime în întreaga lume, revine. Avertismentul Poliției Române

19 Feb 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Cel mai agresiv virus informatic, cu peste un milion de victime în întreaga lume, revine. Avertismentul Poliției Române Galerie foto (2)

Bitdefender, cu sprijinul Europol, al Poliției Române, DIICOT și al altor instituții de aplicare a legii, precum FBI, a dezvoltat un nou utilitar gratuit pentru recuperarea datelor blocate, destinat victimelor celor mai recente versiuni a clasei de ransomware GandCrab, aflata în continuă expansiune.

Poliția Română publică un avertisment în pagina sa de Facebook, subliniind că este vorba despre un virus care a făcut peste un milion de victime în întreaga lume.

Plățile cerute drept răscumpărare începeau de la 600 de dolari pentru un calculator personal și ajungeau până la 700.000 de dolari pentru companii!

Vorbim despre cel mai agresiv virus informatic de tip ransomware, subliniază Poliția Română în postarea din pagina sa de Facebook.

GrandCrab este virusul informatic care se distribuie prin diverse metode (email-uri de tip spam și campanii de malware) și care, odată accesat, criptează toate fișierele.

Ulterior, pe ecranul calculatorului apare o cerere de răscumpărare (ransomware note) formulată pentru ca victimele să poată reintra în posesia informațiilor pierdute.

Noul soft de decriptare poate fi descărcat gratuit de pe site-ul No More Ransom și de pe pagina Bitdefender Labs.

Pentru realizarea lui, polițiștii români au lucrat alături de Europol, FBI, alte agenții de aplicare a legii, sub coordonarea DIICOT și cu sprijinul Bitdefender România.

Amenințarea GandCrab a restricționat accesul la o cantitate considerabilă de date, făcând numeroase victime și în România, și a devenit cea mai prolifică forma de ransomware a momentului. Din ianuarie 2018 până în prezent, pagubele cauzate de acest ransomware se ridică la sute de milioane de dolari.

Nu accesați linkuri sau fișiere din email-uri pe care le primiți pur și simplu, fără să le fi solicitat sau fără să știți de la cine sunt, avertizează Poliția Română.

Dacă vedeți, pe ecran, imaginea din fotografie, NU plătiți răscumpărarea! Faceți copii ale datelor compromise, așa cum apar ele în calculator, și adresați-vă Poliției, se mai arată în postarea Poliției Române.

Noul decriptor le permite victimelor să primească acces la datele criptate fără să mai plătească recompensa atacatorilor și poate decripta versiunile de la 5.0.4 până la 5.1 ale GandCrab, dincolo de 1, 4 și 5, pentru care existau deja remedii, scrie ziare.com.

"Deși ne așteptam ca atacatorii să continue să dezvolte noi versiuni ale GandCrab, vom depune iî continuare toate eforturile pentru a le permite victimelor să li se redea accesul la viața digitală fără niciun cost. Colaborarea dintre companiile de securitate cibernetică și instituțiile de aplicare a legii este solidă, iar dezvoltatorii GandCrab vor continua să piardă încasări uriațe și după lansarea acestui nou decriptor", au declarat reprezentanții Bitdefender.

 

 

 

Alte stiri din It

Ultima oră