A fost, indiscutabil, una dintre marile doamne ale teatrului şi filmului românesc, bucurând prin apariţiile sale generații și generații de spectatori și telespectatori în cei peste 60 de ani de teatru, prin aparițiile sale pe scenă, pe marile și micile ecrane.
De la profesoara Isoscel din seria „Liceenii”, la rolurile făcute în „Titanic vals”, „Cuibul de viespi” și până la „Coana Chirița”, de la scenetele comice de peste an și până la cupletul din fiecare noapte a Revelionului micului ecran, Tamara Buciuceanu ne-a descrețit frunțile, ne-a încălzit inimile și ne-a deschis sufletele cu prezența ei unică.
Încă de la debut, talentul i-a fost egalat numai de temperamentul vulcanic, exploziv, de bombă atomică (a hazului) detonată în mijlocul fiecărei săli de spectacol în care a jucat. Sârguincioasă, muncitoare, dinamică, ar fi răzbit în viață indiferent ce meserie și-ar fi ales!
Însă destinul, ursitoarele, viața (până la urmă) i-au croit drum în universul eterat al artei, ducând-o până la porțile atât de râvnite ale teatrului.
S-a născut la 10 august 1929, în Tighina (Republica Moldova, azi), într-o familie unită, cu părinți extraordinari, care i-au alimentat, ei și celorlalți 4 frați (două fete și doi băieți), de mici dragostea pentru artă. În 1940, familia se refugiază la Iași, la bunica sa, și încep ani grei, cu multe privațiuni.
Toate trec, însă, iar Tamara începe să cocheteze cu teatrul și, între 1948-1951, frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, urmând ca din anul IV de studii să se transfere la București, la IATC.
Termină studiile în 1952 și este dorită și de Teatrul Armatei și de Teatrul Giulești. Ca să nu aibă îndoieli, pune două bilețele într-o pălăriuță, trage și iese Teatrul Giulești. Așa a vrut soarta și nu i-a părut deloc rău.
Cum avea o voce remarcabilă, la una din reprezentațiile vodevilului „Pălăria florentină”, care se juca la Giulești, a văzut-o Ion Dacian și-a chemat-o la Teatrul de Operă, unde a stat 9 ani și-a avut 11 premiere.
Prin 1972, Lucian Pintilie o transferă la Teatrul Bulandra, face un rol de excepție în „Revizorul” și joacă în multe alte piese minunate, printre care „O dimineață pierdută” și „Interviul”.
La scurt timp, i se încredințează rolul Coanei Chirița (pe care și-l dorise 25 de ani!), rol pe care-l interpretează ani în șir, pe întinderea a 80 de spectacole puse în scenă la Iași și București.
De atunci timpul a trecut, personajele jucate în filme au crescut la peste 40, televiziunea și-a făcut cu prisosință treaba (cel puțin până în 1989), scena teatrului i-a știut vreme de peste 60 de ani fiecare pas, urmând ca, pe4 septembrie 2011, o stea să se desprindă de pe cerul artei și să apară pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală, purtând numele Tamarei Buciuceanu-Botez. Și dacă „cerul” i-a recunoscut talentul și dăruirea artistică, oamenii nu se puteau lăsa mai prejos.
Astfel, i se decernează peste 20 de premii de interpretare, dintre care: Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii și Cultelor (2002), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul de excelență din partea TVR (2009), Premiul de excelență la Gala Premiilor UNITER (2011), Premiul Gopo pentru întreaga activitate (2012) și Premiul de excelență pentru întreaga activitate artistică decernat în cadrul Galei TIFF.
Numai că, în miezul toamnei anului 2019, în ziua de 15 octombrie, inima, poate a celei mai inimoase actrițe a scenei românești, care cuprinsese larg pe liceenii multor generații, care ”la mate au dat de greu”, a încetat să bată. Vocea, altădată sonoră, i se stinsese deja cu două săptămâni în urmă, când fusese intubată. Timpul, cu domnia sa, n-a mai avut răbdare.Câteva zile mai târziu, a fost înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
