În timp ce britanicii au privit cu indiferență sau chiar ușurare plecarea lui Keir Starmer de la Downing Street, cancelariile europene nu își ascund îngrijorarea și regretul. În doar doi ani, fostul premier laburist reușise să reconstruiască punți diplomatice solide cu liderii UE, relansând cooperarea strategică în momente de maximă tensiune geopolitică. Odată cu instalarea succesorului său, Andy Burnham -bun lider axat aproape exclusiv pe politica internă și o „pagină albă” pentru Bruxelles - relația dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană intră într-o nouă eră a incertitudinii, forțând ambele tabere să reia negocierile de la zero, scrie Le Figaro
Un summit bilateral între Regatul Unit și Uniunea Europeană era programat pentru această miercuri, 22 iulie, la Bruxelles, pentru a trasa liniile unei apropieri, la zece ani de la votul pentru Brexit. Succesiunea la conducerea guvernului britanic, oficializată luni, a dus la o amânare sine die a întâlnirii, care fusese deja decalată față de data inițială, prevăzută în mai. Relația stabilită de Keir Starmer în ultimii doi ani cu omologii săi europeni trebuie reconstruită de la o „pagină albă”, conform termenilor unui diplomat din Bruxelles.
Noul premier laburist, Andy Burnham, rămâne încă un necunoscut în afara granițelor britanice. El nu s-a exprimat aproape deloc pe tema politicii externe, hotărând să pună accentul pe politica internă, spre deosebire de predecesorul său, criticat adesea pentru că „nu era niciodată prezent” în țara sa. „Nu se știe nimic despre Burnham în afară de faptul că a fost primar al orașului Manchester”, continuă acest diplomat. „Nu am auzit din partea lui nicio singură frază despre Uniunea Europeană. Este foarte dificil de prezis în ce direcție va merge relația.” La Bruxelles, starea de spirit oscilează între un anumit flegmatism, după o litanie de șapte prim-miniștri în zece ani la Londra, și un sentiment de risipă. Asta deoarece, pentru prima dată, prin Keir Starmer se instalase o adevărată detensionare în relație – și chiar o încredere solidă cu mai mulți dintre omologii săi.
Cu el, Emmanuel Macron a construit principiul „coaliției celor doritori”, reunind 35 de țări pentru a organiza viitoare garanții de securitate pentru Ucraina. Adăugându-l la acest tandem pe cancelarul Friedrich Merz, formatul diplomatic E3, care reunea Parisul, Londra și Berlinul, fusese resuscitat, fiind considerat cel mai legitim pentru a se impune în eventuale negocieri de pace cu Rusia alături de Ucraina, în condițiile în care americanii erau pregătiți să o lase pe mâna lui Putin. Conservatorul Boris Johnson angajase sprijinul Regatului Unit pentru Kiev încă de la începutul invaziei ruse, iar Keir Starmer a continuat acest efort în ultimii doi ani. „Marea Britanie a fost întotdeauna alături de Ucraina și continuă să fie, iar noi îi suntem imens de recunoscători”, a declarat Volodymyr Zelensky primindu-l pe Starmer la Kiev, în ultima sa călătorie, joia trecută. „Voi fi alături de ea 100%, exact așa cum a fost și Keir Starmer”, a declarat luni Andy Burnham, care urma să îl sune pe președintele ucrainean în cursul zilei.
Înainte de plecarea sa din Downing Street, omagiile s-au multiplicat în străinătate la adresa unui politician a cărui popularitate se prăbușise în interiorul țării sale și care a fost înlăturat fără menajamente de propriul partid. În contrast, Starmer s-a bucurat de onoruri pe 14 Iulie la Paris, unde grenadieri englezi au defilat alături de garda republicană. Cu o zi înainte, în marginea ultimului summit al „coaliției celor doritori”, Emmanuel Macron îi înmânase însemnele de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare. „Vă datorăm mult, domnule prim-ministru”, l-a asigurat președintele. Prezent de asemenea, cancelarul Merz a promis că va continua să îl „sune din când în când, pentru a-i cere părerea pe un subiect sau altul”. Cu câteva zile mai devreme, la Berlin, îl salutase pentru că „a contribuit mult la un NATO foarte puternic și la o Europă unită”, mărturisind că îl vede părăsindu-și funcția „cu un anumit regret”. „Datorită ție, securitatea în Europa și în Ucraina este consolidată. Mulțumesc, dragă Keir”, l-a felicitat la rândul ei Ursula von der Leyen, președinta Comisiei. Premierul polonez Donald Tusk chiar i-a atribuit meritul de a fi reușit să facă „Brexitul uitat pentru o clipă”.
Strângerea legăturilor cu vecinii săi
Ultimele luni de tensiuni geopolitice au contribuit la strângerea legăturilor dintre liderul britanic și partenerii săi europeni. Dacă Starmer crezuse inițial, în fața lui Donald Trump, că va putea pune în valoare presupusa „relație specială” a țării sale cu Statele Unite, s-a dezamăgit repede. Amenințările președintelui american de anexare prin forță a Groenlandei, criticile sale la adresa NATO și declanșarea războiului în Iran au desăvârșit obligarea britanicului de a face front comun cu vecinii săi. Refuzul său de a autoriza armata americană să folosească bazele britanice l-a propulsat în rândul liderilor disprețuiți de Trump, alături de germanul Friedrich Merz, spaniolul Pedro Sanchez și italianca Giorgia Meloni. „Nu este Churchill”, l-a catalogat cu dispreț ocupantul Casei Albe.
Antonio Costa, președintele Consiliului European, și-a exprimat dorința de a-l vedea pe succesorul lui Keir Starmer „continuând pe urmele sale relansarea relației noastre cu Regatul Unit”. Ideea, vehiculată pe alocuri în Regatul Unit, ca cel care pleacă să fie numit ministru al Afacerilor Externe de către Andy Burnham pentru a capitaliza pe baza acestor realizări are puține șanse să se concretizeze. Cu toate acestea, în privința apropierii de Uniunea Europeană pentru a atenua efectele Brexitului, s-au întreprins destul de puține lucruri. Prudent în fața reacțiilor clasei sale politice, liderul laburist a avut dificultăți în a exprima o viziune clară pe acest subiect, ceea ce a dus la amânarea summitului bilateral prevăzut pentru acest an. Discuțiile dintre Londra și Bruxelles se lovesc în continuare de liberalizarea vizelor pentru studenții și tinerii lucrători europeni în Marea Britanie, de cooperarea industrială și de gradul de integrare în industria de apărare. O pagină albă asupra căreia Andy Burnham va trebui să se aplece.
