Demiterea neașteptată a ministrului Apărării, Mihailo Fedorov, scoate la iveală faliile adânci dintre viziunea reformatoare de la Kiev, interesele sistemului militar și calculele politice de la vârful Ucrainei.
Pe fundalul unui război de uzură tot mai dur, decizia președintelui Volodimir Zelenski de a-și sacrifica unul dintre cei mai eficienți și apreciați miniștri ridică o întrebare incomodă: mai este liderul de la Kiev concentrat pe victoria definitivă a țării sale sau pe propria conservare la putere? În spatele discursurilor oficiale și al narativelor triumfale destinate Occidentului, remanierea din iulie 2026 dezvăluie o luptă aprigă între generația tehnologică și vechea gardă. Mai mult, mișcarea trădează dependența tot mai mare a președintelui de baza de sprijin a ultranaționaliștilor din armată – influență care ajunge să dictare deciziile de la Kiev –, totul într-un moment critic în care fiecare alegere strategică poate înclina definitiv balanța conflictului, scrie The Spectator
La prima vedere, demiterea de săptămâna trecută a popularului ministru al Apărării, Mihailo Fedorov (în vârstă de 35 de ani), de către Volodimir Zelenski pare un autogol inexplicabil. Din poziția de ministru al Transformării Digitale, Fedorov a condus eforturile Ucrainei către o producție masivă de drone. Ca ministru al Apărării din ianuarie 2026, i s-a atribuit în mare măsură meritul de a fi schimbat balanța în favoarea Ucrainei prin atacuri cu drone de lungă distanță asupra Rusiei și de a fi redus corupția din armată. Când s-a aflat că Fedorov urmează să fie demis, mii de tineri protestatari au ieșit pe străzile din Kiev pentru a-l denunța pe Zelenski.
Cea mai importantă întrebare este cum va influența demiterea lui Fedorov deznodământul războiului.
Motivul pentru care Zelenski l-a demis pe Fedorov este o poveste despre luptele interne dintre ministru și șeful Statului Major General, Oleksandr Sîrskîi. Conform versiunii lui Fedorov, neînțelegerile au apărut din cauza achizițiilor militare corupte și a doctrinei de luptă de tip sovietic a lui Sîrskîi, care sacrifica inutil vieți omenești. Dar întrebarea mai mare și mai importantă este ce ne spune această dispută despre modul în care este guvernată Ucraina – și despre cum își menține Zelenski puterea după șapte ani de mandat și cinci ani de război.
Potrivit fostilor membri seniori ai administrației Zelenski, statul ucrainean funcționează ca un circ cu trei arene. Arena exterioară este de fațadă, concepută pentru a „bifa cerințele sensibilităților socio-politice occidentale”, scrie analistul politic Aleksandar Djokic, și este populată de personaje precum „șefa feministă, corporatistul pasionat de tehnologie sau tânăra ministru vorbăreață cu stickere UwU pe laptop”.
A doua arenă este destinată alegătorilor ucraineni. „O poți numi fabrica de vise”, spune un fost ministru de rang înalt și fost loialist al lui Zelenski. La acest nivel, un aparat extins de politicieni, jurnaliști și influenceri loiali „vorbesc tăios și agresiv despre recuperarea teritoriilor pierdute, despre cum îl vom învinge pe Putin și îi vom elimina pe barbarii ruși”.
Însă arena cea mai interioară, unde se iau deciziile reale, este compusă din loialiștii lui Zelenski și grupuri puternice de interese. Zelenski „înțelege și are încredere doar în propria sa echipă”, declară un fost membru al guvernului care îl cunoaște de 15 ani. „Aceștia sunt oamenii ale căror interese le va proteja înainte de toate.”
Când acești loialiști și interese au intrat sub atacul organismelor anticorupție independente și susținute de Occident din Ucraina (SAPO și NABU) vara trecută, Zelenski a reacționat încercând să le treacă sub controlul Administrației Prezidențiale. Rezultatul a fost primele proteste de masă din timpul războiului – iar investigațiile ulterioare ale NABU au dat la iveală scheme masive de delapidare derulate de unii dintre cei mai vechi și apropiați colaboratori ai lui Zelenski. Andrii Iermak, atotputernicul șef de cabinet al lui Zelenski și supranumit „cardinalul verde”, a fost demis, iar ulterior arestat.
În ultimii ani și luni, Zelenski a devenit tot mai dependent de baza de sprijin a ultranaționalistilor care domină armata Ucrainei, mulți dintre ei veterani ai regimentului de voluntari Azov, creat la Mariupol după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014. Batalionul Azov – al cărui simbol este Wolfsangel (folosit de celebra Divizie 2 SS Panzer „Das Reich” și Divizia 4 SS Polizei Panzergrenadier) – s-a extins acum la nivelul unui întreg Corp de Armată. În octombrie 2019, fostul comandant Azov Andrii Bilețkîi, un supremacist alb care condusese Adunarea Social-Națională din Ucraina, amenința că va mobiliza veteranii pentru a-l răsturna pe Zelenski dacă acesta continua planurile de a organiza un referendum în republicile separatiste din Donbas. Astăzi însă, Bilețkîi comandă Corpul 3 de Armată și este vehiculat ca viitor șef al Statului Major General.
Pentru a fi pe placul ultranaționaliștilor din armată precum Bilețkîi, Zelenski a aruncat în aer, la începutul acestui an, relația crucială a Ucrainei cu Polonia, unul dintre cei mai apropiați și generoși aliați ai săi din Europa. Zelenski a participat personal la reînhumarea cu onoruri militare a lui Andrii Melnîk – un lider al Armatei Insurgente Ucrainene (UPA) din perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, organizație care, pe lângă luptele cu trupele sovietice, a masacrat zeci de mii de civili ucraineni, polonezi și evrei. Ca insulta să fie completă, Zelenski a numit și o unitate militară ucraineană după „Eroii UPA”, determinându-l pe președintele Poloniei să îi retragă lui Zelenski „Ordinul Vulturului Alb”, cea mai înaltă decorație a țării. Disputa privind UPA a dus la prăbușirea sprijinului polonez în UE pentru noi finanțări și pentru aderarea Kievului, blocând totodată livrările de provizii militare.
Demiterea lui Fedorov de către Zelenski este cel mai recent exemplu al tiparului prin care acesta le face jocul susținătorilor de bază în detrimentul considerentelor strategice mai largi. Fedorov era popular în rândul politicienilor și donatorilor occidentali, iar succesul războiului cu drone care i se atribuia reprezenta o parte cheie din narativul „Ucraina învinge” – nu în ultimul rând, atitudinea sa dinamică, specifică tinerei generații din IT, era apreciată de alegătorii tineri și conectați la tehnologie. Cu toate acestea, Zelenski a ales în cele din urmă să susțină establishment-ul militar în defavoarea reformatorului radical, tocmai într-un moment în care Washingtonul începe să adopte o atitudine mai pozitivă față de Ucraina. Pentru Zelenski, la o adică, sprijinul conducerii militare și al marilor jucători din complexul militaro-tehnologic, alături de protejarea vechilor prieteni, contează mai mult decât partenerii occidentali sau clasa de mijloc din Kiev.
„Mi s-a vândut o imagine complet fabricată a lui Zelenski ca lider incoruptibil pe timp de război”, spune Iulia Mendel, fostul secretar de presă al lui Zelenski. „Fiecare nou ministru sosește ca un presupus salvator și pleacă ca o altă dezamăgire... Întrebarea este câti 'viței de aur' mai trebuie defilați și abandonați înainte ca țara să confrunte persoana care stă în centrul sistemului și beneficiază de pe urma lipsei sale continue de transparență.”
Circul cu trei arene
Potrivit fostilor membri seniori ai administrației Zelenski, statul ucrainean funcționează ca un circ cu trei arene. Ideea că Fedorov este un tânăr rebel care sfidează sistemul nu se potrivește cu cei șapte ani ai săi de serviciu ca ministru ultra-loial în cabinetul lui Zelenski. În același timp, este clar că Fedorov a călcat pe bătături multe grupuri de interese puternice în încercarea sa de a eficientiza domeniul notoriu de corupt al achizițiilor din apărare. În locul echipamentelor scumpe de pe lista de cumpărături a armatei, Fedorov a achiziționat ceea ce brigăzile din prima linie cereau cu adevărat, cum ar fi camionete și drone.
Fedorov a atacat, de asemenea, abordarea lui Sîrskîi de organizare a armatei – considerată una care blochează inițiativa –, a ordonat o anchetă a serviciilor civile de securitate privind bătăile, abuzurile și cele 26 de crime raportate în unitatea Skelia (favorizată de Sîrskîi) și, în cele din urmă, l-a criticat dur pe șeful armatei pentru că luptă sacrificând resurse umane în loc să folosească drone și vehicule fără echipaj.
„Unitățile de atac cu drone reprezintă o schimbare fundamentală în modul în care gândim desfășurarea infanteriei”, a declarat Fedorov într-un discurs dur susținut după demitere. „Tehnologia trebuie să fie în prim-planul luptei. Ar trebui să pierdem drone, nu oameni, și abia apoi să înainteze infanteria.”
Cea mai importantă întrebare este cum va influența demiterea lui Fedorov deznodământul războiului. Narativul că Ucraina câștigă acum datorită atacurilor sale pe rază lungă este, în parte, o poveste de PR atent construită pentru summitul NATO de la Ankara, unde s-au decis pachete de finanțare cruciale. Asta nu înseamnă că loviturile ucrainene în adâncime nu provoacă daune reale. Zeci de rafinării de petrol rusești au fost incendiate, iar săptămâna trecută au fost distruse două depozite gigante aparținând Wildberries (echivalentul rusesc al Amazon). La fel de reale sunt cozile uriașe la benzină din aproape fiecare provincie rusă, blocada efectivă a peninsulei Crimeea și tancurile scufundate în Marea Azov care au încercat să o spargă.
O imagine incompletă
Însă narativul victoriei ucrainene omite jumătate din realitate. Pe teren, trupele rusești au ajuns în centrul orașului Konstantînivka, unul dintre cele trei „orașe-fortăreață” rămase în Donbas. Rapoartele sugerează că loviturile Kievului au avariat, nu au distrus rafinăriile Rusiei – capacitatea a scăzut cu doar 13,5%. Este dureros, dar în niciun caz catastrofal. Iar în ultimele săptămâni, o lipsă cronică de interceptoare Patriot fabricate în SUA a lăsat Kievul și alte orașe complet expuse atacurilor cu rachete balistice rusești, care au distrus o stație de metrou subterană și scot din uz în mod sistematic sute de stații de benzină. La summitul NATO, SUA au oferit Ucrainei (și Franței) o licență pentru a-și produce propriile sisteme Patriot – dar acest lucru nu va deveni o realitate timp de cel puțin doi ani. Așa cum a declarat șeful armatei ucrainene, Sîrskîi, atacurile la mare distanță sunt „reciproce”, Ucraina fiind lovită la fel de dur pe cât reușește să lovească înapoi.
Fedorov a înțeles că războiul modern se bazează pe integrarea tehnologică, nu pe ierarhia din era sovietică, totuși a fost demis pentru că a promovat reformele prea agresiv. În condițiile în care Vladimir Putin nu dă semne de retragere – ba chiar, multe raportări recente din surse sigure sugerează că dorește o escaladare –, Ucraina trebuie să vină cu o strategie cuprinzătoare pentru a face continuarea războiului prea dureroasă pentru Rusia.
Ucraina a realizat un miracol militar luptând până la blocaj cu un vecin mult mai mare și mai puternic, ajungând chiar la o paritate militară. Însă într-un război lung de uzură, Rusia este cea care deține prima șansă, datorită avantajelor sale privind dimensiunea, forța economică și populația. Oamenii tineri, inteligenți și orientați spre tehnologie precum Fedorov dețin cheia pentru a înclina această balanță. Iar un lider ucrainean axat pe victorie, mai degrabă decât pe propria supraviețuire, ar face bine să mizeze pe liderii viitorului, nu pe oamenii trecutului.
