Uniunea Europeană s-a trezit că Turcia nu respectă libertatea presei

05 Mar 2016 | scris de Cristi Ionescu
Uniunea Europeană s-a trezit că Turcia nu respectă libertatea presei

Turcia, în calitatea sa de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să respecte libertatea presei, a transmis sâmbătă serviciul de presă al UE.

"Orice țară, și îndeosebi cele care negociază aderarea la UE, trebuie să garanteze drepturi fundamentale, printre care și libertatea de exprimare, și proceduri judiciare regulate, conform Convenției europene a drepturilor omului. UE a subliniat în mod constant că Turcia, în calitate de țară candidată, trebuie să respecte și să promoveze normele și practicile democratice, inclusiv libertatea mass media", se menționează într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al diplomației europene.

"Controlul asupra cotidianului Zaman este o altă lovitură la adresa libertății presei în Turcia. Dacă cineva nu este de acord cu afirmațiile sau informațiile dintr-un ziar, ar trebui să le combată cu fapte, nu punând botniță jurnalismului", a scris Schulz într-un mesaj publicat pe Twitter.

Zaman, care scoate și o ediție în limba engleză (Today's Zaman), este ziarul cu cel mai mare tiraj din Turcia, cu 650.000 de exemplare, aproape dublu față de cel de-al doilea cotidian al țării, Hurriyet, cu un tiraj de 350.000 de exemplare. a

Alte stiri din Externe

Ultima oră