World Athletics introduce un test genetic obligatoriu pentru atletele care concurează în categoria feminină

01 Aug 2025
World Athletics introduce un test genetic obligatoriu pentru atletele care concurează în categoria feminină

Începând cu 1 septembrie, atletele care vor să participe în competițiile internaționale din categoria feminină vor fi obligate să efectueze un test genetic unic pentru identificarea genei SRY, anunță World Athletics. Măsura vizează clarificarea eligibilității sportivei din punct de vedere biologic și se va aplica inclusiv la Campionatele Mondiale de la Tokyo. Testul, care detectează prezența cromozomului Y, face parte dintr-un set mai amplu de reguli privind participarea atleților transgender și a celor cu variații ale dezvoltării sexului (DSD), în contextul dezbaterilor tot mai intense despre corectitudinea competiției în sportul de performanță, scrie BBC

Atletele care doresc să concureze în categoria feminină la competițiile cu punctaj în clasamentele mondiale, începând din luna septembrie, vor trebui să efectueze un test genetic unic, anunță organizația mondială World Athletics.

Noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 septembrie și se vor aplica inclusiv la Campionatele Mondiale de Atletism, care vor avea loc între 13 și 21 septembrie la Tokyo.

Testul vizează identificarea genei SRY – aflată pe cromozomul Y și responsabilă pentru dezvoltarea caracteristicilor masculine – și poate fi realizat fie printr-un exudat bucal, fie printr-un test de sânge.
Dacă testul este negativ pentru prezența cromozomului Y, atleta este eligibilă pentru a concura în categoria feminină.
Dacă rezultatul este pozitiv, sportiva va putea participa doar în competiții fără punctaj mondial sau într-o altă categorie decât cea feminină.

Este un test care se efectuează o singură dată în viață și va fi administrat de federațiile membre.

„Este foarte important, într-un sport care încearcă în mod constant să atragă mai multe femei, ca acestea să intre în competiție știind că nu există un plafon biologic de sticlă”, a declarat președintele World Athletics, Lord Coe.

Pe pagina oficială de întrebări frecvente, World Athletics descrie testul drept „extrem de precis” și afirmă că „riscul unui rezultat fals pozitiv sau fals negativ este extrem de redus”.

World Boxing a aprobat și ea utilizarea testului SRY în luna mai, când a introdus obligativitatea testării sexului biologic pentru toți sportivii.

„Spunem clar: la nivel de elită, pentru a concura în categoria feminină trebuie să fii femeie din punct de vedere biologic”, a subliniat Coe.
„Pentru mine și pentru Consiliul World Athletics a fost întotdeauna limpede că genul nu poate prevala în fața biologiei.
Mulțumim federațiilor membre pentru sprijinul și angajamentul lor în implementarea acestor noi reglementări.”

World Athletics a aprobat introducerea acestui test în luna martie, ca parte a unui set mai larg de măsuri votate de Consiliul organizației, pentru a înăspri criteriile de eligibilitate în cazul atleților transgender și al celor cu variații ale dezvoltării sexului (DSD – Differences of Sex Development).

În martie 2023, World Athletics a interzis participarea în categoria feminină, la competițiile internaționale, a atleților transgender care au trecut prin pubertate masculină.

Un grup de lucru a recomandat, de asemenea, unificarea reglementărilor pentru atleții transgender și cei cu DSD, afirmând că noile dovezi arată că suprimarea testosteronului „nu poate decât parțial reduce avantajul biologic masculin în atletism”.

Regulile existente impuneau ca atletele cu DSD să își reducă nivelul de testosteron sub un prag fix timp de cel puțin șase luni pentru a putea concura în proba feminină la nivel internațional.

În luna iulie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că dubla campioană olimpică Caster Semenya a fost lipsită de dreptul la un proces echitabil atunci când Curtea Supremă Federală a Elveției i-a respins apelul din 2020 împotriva reglementărilor World Athletics, care practic au exclus-o din competiții.

Semenya, în vârstă de 34 de ani, s-a născut cu o variație DSD și nu a mai putut concura în proba de 800 m din 2019, când World Athletics a introdus reguli privind nivelul maxim de testosteron pentru cursele între 400 m și o milă.

Cazul judecat la CEDO nu a fost împotriva federațiilor sportive sau a regulilor DSD, ci împotriva statului elvețian, acuzat că nu i-a protejat drepturile.

Alte stiri din Externe

Ultima oră