Viktor Orban, ATAC DUR la adresa imigranţilor musulmani. Ce a avertizat premierul Ungariei că se va întâmpla

12 Sep 2015
Viktor Orban, ATAC DUR  la adresa imigranţilor musulmani. Ce a avertizat premierul Ungariei că se va întâmpla
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat dur comportamentul imigranţilor musulmani, avertizând că, începând din 15 septembrie, autorităţile ungare nu vor mai tolera trecerea ilegală a frontierelor. Viktor Orban, care a propus măsuri pentru protejarea prosperităţii Europei şi a "identităţii creştine", a denunţat vineri comportamentul imigranţilor musulmani care au ocupat Gara centrală din Budapesta şi au blocat traficul rutier spre Austria, potrivit mediafax.ro. "Imigranţii au blocat gări, refuză amprentarea digitală, nu vor să coopereze cu autorităţile, refuză să meargă în centrele în care ar primi alimente, apă, unde ar putea dormi şi ar beneficia de servicii medicale... Practic, se revoltă împotriva ordinii legale din Ungaria", a acuzat Orban, potrivit Reuters. "Începând din 15 septembrie, autorităţile ungare nu vor mai ierta trecerile ilegale ale frontierelor", a atras atenţia premierul Ungariei.

Avertismentul lui Viktor Orban pentru imigranţi

"Din 15 septembrie vor intra în vigoare legi mai dure în domeniul imigraţiei, iar persoanele care trec ilegal frontiera vor fi arestate", a explicat premierul de dreapta al Ungariei. Orban a lăudat "activitatea remarcabilă" a forţelor de ordine ungare faţă de "imigranţii necooperanţi".

Peste 170.000 de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa au pătruns în Ungaria din Serbia anul acesta. Mulţi evită să fie înregistraţi în Ungaria şi încearcă să ajungă în state occidentale, în principal în Germania. Printre măsurile luate de Guvernul Ungariei se numără construirea unui gard metalic la frontiera cu Serbia, dar bariera nu pare să aibă efectul scontat.

Alte stiri din Externe

Ultima oră