Luni, 16 februarie 2026, în marja reuniunii Eurogrupului de la Bruxelles, s-a consumat o lovitura de palat tehnocratic de o gravitate excepțională. Într-o a doua întâlnire oficială menită să forțeze „Piața Unică”, miniștrii de finanțe din cele mai mari șase state membre - grupul numit „E6” - această nouă aristocrație compusă din Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și Olanda - a oficializat nașterea unei Europe cu două viteze.. Sub paravanul „competitivității” și al „suveranității”, acesta este în realitate semnalul de start al unui federalism financiar integral, o captură organizată a economiilor private de către o tehnocrație aflată la ananghie, scrie Le Courrier des Strateges
Directoratul „Voluntarilor”: sfârșitul iluziei democratice
Constatarea de plecare este de un cinism desăvârșit: unanimitatea celor 27 a devenit o „piedică”. Deoarece popoarele și anumite state mici încă se feresc să se topească în marea matriță birocratică de la Bruxelles, se schimbă regula jocului în mijlocul meciului. Formatul E6, impulsionat de ministrul german Lars Klingbeil și susținut cu zel de francezul Roland Lescure, este brațul înarmat al acestei „geografii cu mai multe niveluri”.
Pentru un libertarian, semnalul este clar: este sfârșitul ordinii spontane a națiunilor în favoarea unui constructivism de club. Sprijinindu-se pe „cooperările consolidate” pentru a ocoli statele recalcitrante, acest nucleu dur își arogă dreptul de a decide pentru toți. Ni se vinde acest lucru ca fiind eficiență; în realitate, este instituționalizarea unei caste europene care nu se mai preocupă de consimțământ.
Recviem pentru suveranitate
După summitul (informal, dar real și profund) de la Alden-Biesen, constatăm daunele macronismului. În curând, țarile europene nu vor mai exista ca Națiuni, în indiferența generală. Ceea ce rapoartele administrative numesc „integrare” este, în fapt, o disoluție programată sub presiunea grupului de la Alden-Biesen.
Marea confiscare: economiile voastre în vizorul Planului european
Inima proiectului nu este libertatea de circulație, ci controlul. Uniunea Piețelor de Capital a fost oportun redenumită „Uniunea de Economii și Investiții” (UEI). Această schimbare de nume nu este cosmetică: ea marchează trecerea de la o piață financiară deschisă la o economie administrată, unde economiile gospodăriilor - acest „tezaur” de 35.500 miliarde de euro care dorm prea mult pe gustul comisarilor - trebuie mobilizate cu forța.
Mecanismul este de o perversitate pur tehnocratică. Pe de o parte, se reduce atractivitatea economisirii lichide și securizate. Scăderea dobânzilor la conturile de economii nu este un accident de piață, ci o decizie politică pentru a alunga deponentul către produse mai riscante. Pe de altă parte, se lansează label-ul „Finance Europe”, un produs pur de nudge statal. Pentru a obține acest label, fondurile vor trebui să direcționeze 70% din activele lor către Europa, fără nicio garanție de capital pentru cetățean.
Mai clar, Statul-strateg, incapabil să-și finanțeze delirurile de „tranziție verde” și „războiul de la porțile Europei” prin impozite sau datorie - deoarece cuferele sunt goale- vine să se servească direct din buzunarul cetățenilor. Se cere deponenților să finanțeze cele 800 de miliarde de euro de investiții anuale reclamate de raportul Draghi, explicându-le totodată că este pentru binele lor. Este capitalismul de cumetrie dus la paroxism: băncile și asigurătorii distribuie, marile companii încasează, iar micul deponent își asumă riscul.
Al 28-lea regim: calul troian care devorează codurile naționale
Cealaltă mare „avansare” a acestui summit este crearea statutului „EU Inc” sau al 28-lea regim. Sub sclipiciul seducător al „simplificării administrative”, se ascunde cea mai perfidă lovitură aplicată sistemelor juridice europene. Acest regim, prezentat ca o opțiune facilă pentru start-up-uri, este în fapt un parazit juridic menit să golească de conținut codurile comerciale naționale.
Prin crearea acestui cadru paralel, birocrația de la Bruxelles nu mai are nevoie să convingă parlamentele naționale să își schimbe legile, ci pur și simplu le face irelevante prin abandon. Mâine, o companie din Lyon, Madrid sau București va putea opta pentru acest statut federal, evadând instantaneu din spațiul juridic al propriei națiuni pentru a se refugia sub aripa Curții de Justiție a Uniunii Europene. Este oficializarea unei secesiuni a elitelor economice față de comunitățile lor de origine, un exil juridic în care judecătorul național este înlocuit de un magistrat federalist așezat pe un tron de hârțogărie abstractă la Luxemburg.
Acest „al 28-lea regim” acționează ca un magnet care va absorbi treptat toate companiile ce contează, lăsând legislațiile naționale să se atrofieze ca niște membre neutilizate. Odată ce masa critică a capitalului va fi adoptat acest statut, presiunea pentru o armonizare fiscală totală va deveni irezistibilă, transformând statele membre în simple districte administrative, incapabile să își mai decidă propriile cote de impozitare sau reguli de insolvență. Este marea uniformizare care pregătește terenul pentru capturarea finală a resurselor, un cal troian în care nu se ascund soldați, ci paragrafe tehnocratice menite să deschidă porțile cetății în fața unei guvernări mondiale a finanțelor, fără chip și fără patrie.
Iluzia suveranității monetare: Nicio monedă nu scapă de „Euroizarea” forțată
Pentru deponenții din țările non-Euro, care încă mai cred că moneda națională — fie ea Leul, Zlotul sau Coroana - reprezintă un scut în fața ambițiilor de la Bruxelles, realitatea acestui summit E6 este un duș rece. Tehnocrația a înțeles că nu are nevoie de adoptarea formală a monedei unice pentru a confisca bogăția unei națiuni; are nevoie doar de controlul asupra „conductelor” financiare. Prin eticheta „Finance Europe”, economiile realizate în monedă locală vor fi „aspirate” forțat către activele federale, lăsând economiile naționale secătuite de capital, în timp ce economiile cetățenilor sunt transformate în combustibil pentru giganții industriali din nucleul dur al Uniunii. Este o "euroizare" clandestină prin piețele de capital, unde riscul valutar rămâne la cetățean, dar controlul asupra destinației banilor este exilat la Frankfurt și Paris. În acest nou regim, suveranitatea monetară devine o cochilie goală: munca rămâne locală, dar fructul economisirii este înrolat forțat în armata financiară a federației, sub un steag pe care nimeni nu l-a votat.
Rezistența: Beneficii versus Costuri
Nu toți au primit cu entuziasm acest dictat conform Eurobserver. Simon Harris, ministrul adjunct de finanțe al Irlandei, a sunat alarma prudenței: „Ar trebui să ne întrebăm întotdeauna care este beneficiul și care va fi costul. Considerăm că avem o supraveghere națională foarte solidă.”
Irlanda, adesea ținta atacurilor de la Bruxelles pentru regimul său fiscal, subliniază un adevăr fundamental: UE este mai puternică atunci când toate cele 27 de state cad de acord, nu când un grup restrâns impune regulile. Supravegherea financiară centralizată este văzută de critici drept ultimul cui în sicriul autonomiei economice naționale.
Comisia Europeană își propune să armonizeze cele 27 de piețe de capital ale UE până la sfârșitul anului viitor.
