REFERENDUM în Ungaria: Prezenţa la urne, sub 50%. Votanţii au spus NU cotelor de refugiaţi

02 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
REFERENDUM în Ungaria: Prezenţa la urne, sub 50%. Votanţii au spus NU cotelor de refugiaţi

Biroul Electoral din Ungaria (NVI) a confirmat duminică seară că referendumul este invalid, din cauza mobilizării unui număr insuficient de alegători, în pofida avansului detașat al votului "nu", transmite EFE, preluată de agerpres.ro.

Voturile valabil exprimate au reprezentat 43,23% din numărul alegătorilor, sub pragul obligatoriu de 50%. Potrivit NVI, după numărarea a 94% din voturi, "nu" a obținut 98,24%.

Unul dintre vicepreședinții Fidesz — partidul conservator aflat la putere—, Gergely Gulyás, a afirmat că a fost o victorie covârșitoare în favoarea "nu".

Anticipând o posibilă victorie invalidată de absenteism, premierul Viktor Orban a insistat asupra faptului că va acorda prioritate procentului obținut de "nu".

"Dacă votul împotriva cotelor obligatorii atinge 95%, mesajul este clar", a reacționat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, chestionat de AFP, apreciind rata participării ca fiind secundară.

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat duminică seară că rezultatul referendumului privind cotele obligatorii de refugiați adoptate la nivelul Uniunii Europene este "excepțional", potrivit Reuters.

Viktor Orban a mai spus că factorii decizionali din UE trebuie să țină cont de rezultatul acestui referendum.

Alte stiri din Externe

Ultima oră