Ungaria mobilizează Armata contra refugiaților. Cine va trece ilegal frontiera, va fi arestat!

11 Sep 2015
Ungaria mobilizează Armata contra refugiaților. Cine va trece ilegal frontiera, va fi arestat!
3.600 de refugiați și migranți au reușit să treacă frontiera ungară într-o singură zi, joi, 10 septembrie, un nou record de intrări ilegale în țară, potrivit poliției ungare. Precedentul record, de miercuri, era de 3.200 de persoane.

Drept răspuns, ministrul ungar al Apărării a anunțat vineri că 3.800 de soldați vor fi mobilizați ”în sectorul frontierei sudice, cu Serbia”, și că aceștia vor avea ca sarcină prioritară construirea gardului contra refugiaților, scrie Le Monde.

Imigranții care vor trece ilegal frontiera vor fi arestați începând cu 15 septembrie, a avertizat vineri premierul ungar Viktor Orban. ”Dat fiind faptul că avem de-a face cu o rebeliune a acestor imigranți ilegali, poliția își face treaba de o manieră remarcabilă, fără a face uz de forță”, a spus el.

El a subliniat că ”sunt multe de făcut cu privire la criza migratorie și deciziile trebuie luate rapid” în cadrul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Viktor Orban a precizat că se opune propunerii președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a repartiza prin cote obligatorii 160.000 de refugiați între statele membre ale UE, el avertizând că ”deciziile europene nu se pot lua fără consimțământul șefilor de stat”.

Până acum s-a convenit că nu se vor lua decizii ce afectează întregul continent, iar ceea ce a propus președintele CE contravine acestei înțelegeri, a punctat șeful Executivului de la Budapesta.


Alte stiri din Externe

Ultima oră