Ungaria a aprobat ridicarea gardului din sârmă ghimpată la granița cu Serbia

07 Iul 2015
Ungaria a aprobat ridicarea gardului din sârmă ghimpată la granița cu Serbia
Parlamentul ungar a aprobat luni cu o largă majoritate de voturi o nouă lege, oferind Parlamentului puterea de a închide graniţele ţării pentru toți migranţii, potrivit index.hu. A aprobat de asemenea construcţia unui gard de sârmă ghimpată înalt de patru metri de-a lungul graniţei cu Serbia, pe o distanță de 175 de kilometri, pentru a opri fluxul de refugiați care încearcă să ajungă în Europa de Vest via cele două țări. Sute de migranţi trec această graniţă în fiecare zi.

Legea a fost adoptată cu 151 de voturi contra 41. Ea a fost anunțată lunea trecută de către premierul Viktor Orban. Aceasta prevede și exproprierea terenurilor aflate pe traseul viitorului gard.

Noua legislație intră în vigoare de la 1 august.

Legea va accelera procedurile de evaluare a solicitărilor de azil şi va permite repatrierea cât mai rapidă a imigranţilor care au motivaţii economice.

Procesul de analizare a solicitărilor de azil va fi accelerat, iar solicitanţii vor fi ţinuţi în detenţie pe durata procedurilor.

Noua lege va limita drepturile celor care au solicitat azil în Ungaria de mai multe ori. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră