Unei tinere germane de 19 ani i s-a refuzat intrarea în SUA. Motivul este incredibil şi are legătură cu Facebook

05 Aug 2015
Unei tinere germane de 19 ani i s-a refuzat intrarea în SUA. Motivul este incredibil şi are legătură cu Facebook
Proaspăt absolventa de liceu Aimee Valentina Schneider, o tânără de 19 ani din Germania, a aterizat la Philadelphia, de unde urma să ia avionul spre Cleveland. Avea toate actele în regulă, dar cu toate astea, la punctul vamal este oprită şi poftită într-o cameră pentru interogatorii. I s-a refuzat intrarea în Statele Unite ale Americii. De ce? Din cauza conversaţiilor pe chat-ul reţelei de socializare Facebook! A fost bănuită că ascunde adevărul şi nu are intenţii turistice, ci doreşte să meargă la muncă, scriu cotidianele Tagesspiegel, Die Zeit şi Berliner Zeitung.

Conform relatărilor ziarului Berliner Zeitung, tânăra a fost poftită în camera de interogatorii, i-a fost percheziţionat bagajul, iar telefonul i-a fost confiscat. Apoi a urmat interogatoriul.

„Patru luni? Cine stă patru luni vacanță la verișoara din America? Acum fiți foarte atentă la ce vă voi spune: nu-mi place să fiu mințită și recunosc minciuni de la o poștă. Puteți să-mi spuneți o poveste mai credibilă?”, i s-a adresat ofiţerul de la interogatorii.

Două ore a fost reţinută la interogatoriu. Apoi i-a fost adus telefonul mobil, dar numai pentru a fi confruntată cu chat-ul de la Facebook stocat în telefonu. A primit şi un chestionar la care trebuia
să răspundă prin da sau nu. Una dintre întrebări suna astfel: „Aveți în telefonul dumneavoastră vreun mesaj în care verișoara vă propune să aveți grijă de copii și la care îi răspundeți că aveți permis de conducere astfel că puteți duce copiii la școală?”.
Lucrurile erau clare: poliția americană de frontieră îi răscolise telefonul și deschisese aplicația de mesagerie Facebook.
Prin urmare, atunci când a obținut viza, tânăra elevă din Germania a ascuns intenția de a câștiga bani muncind au-pair.

Viza îi este, implicit, anulată, avionul înapoi la Frankfurt decolează peste 30 de minute. Explicațiile Consulatului general american de la Frankfurt: viza de călătorie permite călătoria până la punctul de intrare în Statele Unite; de acolo intervin procedurile controlorilor de la Department of Homeland Security.

Familia lui Aimee a depus plângere la adresa respingerii vizei fetei, apelând la un avocet.

Potrivit Frankfurter Rundschau, fata ar mai fi solicitat viză de SUA pentru un an, care i-a fost aprobată.

Jurnaliştii germani afirmă că nu e primul caz de germani întorși din drum la aterizarea pe aeroporturile americane, după ce serviciile secrete au răscolit prin corespondența virtuală a unui solicitant de viză de intrare în Statele Unite. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră