Unde s-ar ascunde Salah Abdeslam, cel mai căutat om din Europa, după atacurile teroriste de la Paris

30 Noi 2015 | scris de Mara Răducanu
Unde s-ar ascunde Salah Abdeslam, cel mai căutat om din Europa, după atacurile teroriste de la Paris

Islamistul în vârstă de 26 de ani este dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise pe 13-14 noiembrie la Paris, unde teroriştii au omorât 130 de persoane. Atentatele au fost revendicate de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în Siria şi Irak. Salah Abdelslam este cel care a închiriat vehiculul Volkswagen Polo cu care teroriştii s-au deplasat la sala de concerte Bataclan din Paris, unde au fost ucise 90 de persoane.

Teroristul a traversat frontiera dintre Franţa şi Belgia imediat după atentate, dar poliţia nu l-a oprit pentru că autorităţile franceze nu stabiliseră că era implicat în atacurile teroriste. Ulterior, Abdeslam fusese văzut în Molenbeek (Bruxelles), dar nici autorităţile belgiene nu au reuşit să îl captureze. Un alt presupus terorist, Mohamed Abrini, este în continuare în libertate.

ŞI DOI ROMÂNI AU FOST ÎMPUŞCAŢI ÎN ATENTATELE DE LA PARIS

Reamintim că, pe 13 noiembrie, cel puţin 153 de oameni au murit si 200 se află în spitalele din capitala franceză, dintre care 80 în stare gravă, căzând victimele tacurilor teroriste. În atentatele din 13 noiembrie de la Paris şi-au pierdut viaţa şi doi români, soţ şi soţie, Ciprian Calciu, de 32 de ani, şi Lăcrămioara Pop, de 28 de ani. Invitaţi la o aniversare la un restaurant de pe bulevardul Voltaire, cei doi au fost mitraliaţi în timp ce se aflau pe terasa La Belle Equipe. În urma lor au rămas o fată, de 11 ani, din prima căsătorie a Lăcrămioarei, şi un băiat, de un an şi jumătate.

Alte stiri din Externe

Ultima oră