Un elvețian și-a ucis soția româncă în fața copilului de trei luni. Vezi pedeapsa justiției

22 Aug 2015
Un elvețian și-a ucis soția româncă în fața copilului de trei luni. Vezi pedeapsa justiției
Nimic nu prevestea destinul tragic al unei românce de 32 de ani. În 2011 cunoscuse pe internet un bărbat elvețian, iar la scurt timp a decis să se căsătoarească și să se mute în Lausanne.  

După nici un an de la mariaj, femeia a dispărut fără urmă. Ancheta polițiștilor s-a îndreptat imediat către soțul ei. Conform cotidianului elvețian Blick, acesta își construise un “alibi beton”.

“În noaptea de 28 octombrie 2012 am dormit la prieteni. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că a avut loc un jaf,  iar soția mea a fugit cu mai multe bunuri de valoare. De atunci nu am mai văzut-o și nu știu nimic despre ea”, a declarat inginerul de 46 de ani anchetatorilor.

S-a ținut tare pe povestea sa, însă după 45 de zile n-a mai rezistat presiunii și a mărturisit că a ucis-o pe româncă și a îngropat-o într-o pădure din apropriere.

După ce a arătat locul exact în care se află îngropat cadavrul româncei, el a fost dus în arest. Bărbatul susține că imediat după căsătorie au început și certurile cu soția. Pe el l-a deranjat prezența constantă a rudelor din România în casa lor.

“Într-un exces de furie mi-am sugrumat soția. Mi-a spus în acea noapte că vrea să divorțăm. Am explodat când mi-a strigat: Cară-te de aici, idiotule!”, a declarat inculpatul.

Conform rechizitoriului, crima a avut loc în fața bebelușului de doar trei luni, pe care bărbatul l-a lăsat singur în casă între 10 și 14 ore, până a îngropat victima în pădure.

Copilul se află în acest moment în grija unei familii adoptive din Elveția, la solicitarea Oficiului pentru Protecția Copilului.

În luna martie 2015, Tribunalul Lausanne l-a condamnat pe elvețian la 14 ani de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Ambele părți au atacat sentința prin recurs. Cazul a ajuns la Curtea de Apel Yverdon.

Procurorii au reușit să schimbe încadrarea faptelor în omor, iar judecatorii i-au mărit pedeapsa bărbatului de la 14 la 17 ani. Procurorii ceruseră pedeapsa maximă de 18 ani.

Avocații elvețianului au anunțat că vor ataca și această decizie la Curtea Supremă de Justiție. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră