Uluitor! Șofer român alergat pe stradă de un grup de nemți! S-a refugiat în mașina poliției

13 Oct 2015
Uluitor! Șofer român alergat pe stradă de un grup de nemți! S-a refugiat în mașina poliției
Scene incredibile pe străzile localității germane Hildburghausen din landul Thuringen. Un grup de localnici, autoproclamat „Garda Patriotică”, a început urmărirea unei mașini cu numere de România, pe motiv că șoferul ar fi de fapt un spărgător de locuințe.  

Aceștia au creat și un grup pe Facebook, intitulat „împotriva spargerilor de locuințe”. Ei au anunțat pe rețeaua de socializare unde se află mașina românului și au cerut alungarea acestuia din localitate.

„În timp ce staționa, șoferul român a observat că este înconjurat, s-a simțit amenințat și a fugit. Localnicii l-au urmărit cu mai multe mașini pe străzile din Hildburghausen. Poliția a intervenit, iar românul speriat s-a baricadat în mașina poliției, pentru a scăpa de furia mulțimii”, notează insudthuringen.de.

Ancheta poliției a scos la iveală că șoferul român nu este spărgător de locuințe. Mașina sa urma să încarce legal marfă la unul dintre depozitele din localitate.

În urma incidentului care a avut loc la data de 23 octombrie anul trecut, procurorii germani au decis marți trimiterea în judecată a trei dintre membrii gărzii. Este vorba despre o tânără de 20 de ani și doi bărbați de 24 și 27 de ani.

Procurorul de caz Markus Knapp a anunțat că aceștia sunt acuzați de constrângere, intervenție periculoasă în circulația rutieră și vătămare corporală iminentă. Un al patrulea suspect în acest caz, un bărbat de 26 de ani, a scăpat doar cu o amendă. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră