UE a refuzat înregistrarea inițiativei cetățenești Save Europe Act care solicita oprirea imigrației ilegale: este contrară” valorilor Uniunii Europene

24 Iul 2026
UE a refuzat înregistrarea inițiativei cetățenești Save Europe Act care solicita oprirea imigrației ilegale: este contrară” valorilor Uniunii Europene

Comisia Europeană a refuzat înregistrarea unei inițiative cetățenești care solicita oprirea imigrației neoccidentale și returnarea cetățenilor străini considerați „neintegrați”. Ca reacție, organizatorii campaniei „Save Europe Act” au anunțat că vor ataca decizia în instanță, acuzând executivul comunitar de încălcarea dreptului european, scrie Euronews

Activiștii din spatele campaniei  „Save Europe Act” dau în judecată Comisia Europeană, după ce aceasta a refuzat să înregistreze o petiție prin care se cerea suspendarea căilor legale de migrație și „remigrarea” cetățenilor din țări terțe aflați în situație legală, dar considerați „neintegrați”, pentru a preveni ceea ce organizatorii descriu drept o „înlocuire demografică”.

Comisia a respins inițiativa joi, apreciind că aceasta ar duce la discriminări bazate pe rasă și origine etnică și ar fi, prin urmare, „manifest contrară” valorilor Uniunii Europene, ceea ce i-a determinat pe organizatori să anunțe o acțiune în instanță.

„Considerăm că prin împiedicarea cetățenilor de a solicita măsuri specifice Comisia a acționat cu încălcarea dreptului european”, a declarat pentru Euronews activistul austriac Martin Sellner, liderul mișcării și un susținător fervent al remigrării. El a indicat că echipa juridică a grupului este pregătită să depună o contestație încă de luni.

Petiția cere suspendarea temporară a „căilor de imigrație neoccidentale”, inclusiv a vizelor de studii și de reîntregire a familiei.

Ea solicită, de asemenea, returnarea în țara de origine nu doar a migranților aflați în situație ilegală, ci și a cetățenilor non-europeni cu ședere legală considerați „neintegrați” sau văzuți ca o „povară culturală ori financiară grea” pentru statele membre.

Conceptul de „re-migrare” a câștigat teren în cadrul anumitor partide naționaliste din Europa.

Conform site-ului campaniei, aceasta este susținută de figuri naționaliste precum maghiarul Viktor Orbán, spaniolul Santiago Abascal, românul George Simion și italianul Roberto Vannacci.

O inițiativă cetățenească europeană (ICE) declarată admisibilă trebuie să fie examinată de instituțiile UE dacă strânge un milion de semnături din cel puțin șapte state membre.

Comisia trebuie atunci să explice ce măsuri intenționează să ia, dacă este cazul, în timp ce Parlamentul European este obligat să organizeze o audiere cu organizatorii și se poate exprima, de asemenea, prin vot asupra unei rezoluții.

Campania afirmă că a strâns deja în mod informal aproape 600.000 de semnături și că a organizat săptămâna trecută un protest cu aproximativ 200 de susținători în fața Parlamentului European din Bruxelles pentru a cere înregistrarea inițiativei.

Comisia a considerat că suspendarea propusă a căilor de migrație se baza pe originea etnică, culturală sau civilizațională a persoanelor în cauză, în loc să se întemeieze pe examinarea individuală, de la caz la caz, cerută de dreptul Uniunii.

„Decizia [de refuzare a înregistrării] este un act just”, a declarat eurodeputata din grupul Verzilor/ALE, Cristina Guarda, care a calificat petiția drept „propagandă urâtă promovată de extrema dreaptă”.

Cristina Guarda și alți aleși au organizat săptămâna trecută o contra-manifestație în fața Parlamentului European, pentru a coincide cu adunarea activiștilor.

Alte stiri din Externe

Ultima oră