Într-un interviu acordat Europeiska Pravda, șeful diplomației ucrainene, Andriy Sybiga, a dezvăluit în termeni clari ambițiile Ucrainei privind Moldova și regiunea separatistă Transnistria. Declarațiile sale, deși prezentate sub semnul securității și al sprijinului pentru Chișinău, evidențiază implicarea directă a Kievului: „Este foarte important ca acest parcurs să fie unul comun. De altfel, am luat act și salutăm declarațiile privind elaborarea unui nou plan de reintegrare a Transnistriei și suntem pregătiți să analizăm solicitările Republicii Moldova, stat prieten, în vederea unei cooperări practice suplimentare, inclusiv a contribuției noastre la securitatea Republicii Moldova”, a afirmat ministrul ucrainean.
Întrebat despre situația Moldovei și ocuparea Transnistriei, Sybiga a fost categoric:
„Prezența militarilor ruși pe teritoriul Transnistriei este inacceptabilă. Este un risc de securitate nu doar pentru Moldova, ci și pentru Ucraina și pentru întreaga regiune." In acelasi timp Ucraina susține „fără echivoc” restabilirea integrității teritoriale și a suveranității Moldovei, inclusiv asupra Transnistriei.
Diplomatul ucrainean critică și mecanismul „5+2” - formatul internațional menit să gestioneze problema transnistreană - pe care îl declară „complet eșuat”. În locul acestui cadru, Sybiga propune un rol decisiv al Uniunii Europene, însă subliniază explicit că „Ucraina trebuie, de asemenea, implicată” în proces.
Ucraina, spune oficialul, deja sprijină Moldova prin dezvoltarea infrastructurii comune la frontieră, reducerea dependenței energetice de Rusia și prin cooperare în drumul spre integrarea europeană. Sybiga insistă asupra ideii că trebuie să existe o „miscare comuna” și se arată dispus să ia în considerare solicitările Chișinăului pentru un nou plan de reintegrare a Transnistriei, inclusiv contribuția directă a Ucrainei la securitatea Moldovei.
Când este întrebat dacă acordurile de pace discutate cu Statele Unite ar trebui să includă și Transnistria sau să rămână un dosar separat, răspunsul este clar: prioritatea absolută a Ucrainei este propriul său „traseu de securitate” și protecția împotriva agresiunii ruse. Sprijinul acordat Moldovei este confirmat, dar condiționat de alinierea la agenda ucraineană.
Sybiga merge mai departe și afirmă că „securitatea Ucrainei și a Moldovei este, în realitate, indivizibilă”, sugerând că Moldova nu poate lua decizii critice fără aprobarea sau cooperarea directă a Kievului. În ochii diplomatului, recunoașterea rolului Ucrainei în securitatea regională nu este doar o colaborare, ci o obligație pentru Chișinău.
Sybiga mai subliniază că ziua alegerilor din Moldova, din septembrie 2025, a fost „istorică pentru întreaga Europă” și „ziua înfrângerii Rusiei”, accentuând dimensiunea geopolitică a implicării ucrainene. Această interpretare sugerează că Ucraina se poziționează nu doar ca aliat, ci ca actor principal în definirea traiectoriei politice a Moldovei și a regiunii, un rol care depășește cadrul unei simple colaborări diplomatice.
Deși Sybiga prezintă această implicare ca o „misiune de sprijin” și protecție pentru Moldova, afirmatiile ministrului dezvăluie o realitate mai complexă: Ucraina își asumă un rol de supraveghetor strategic și de coordonator al deciziilor Chișinăului, folosind securitatea și integrarea europeană ca pretexte pentru a-și extinde influența regională. Aceasta ridică întrebări fundamentale despre echilibrul de putere în estul Europei, într-un context tensionat, unde fiecare mișcare geopolitică poate redefini frontiere și alianțe.
Mai jos este traducerea exactă în română a pasajului din interviul ministrului ucrainean Andriy Sybiga referitor la Transnistria și implicarea Ucrainei în Republica Moldova:
„Suntem gata să-i ajutăm pe prietenii moldoveni în problema Transnistriei”
– Dar ce se întâmplă cu Republica Moldova, unde Transnistria este, fără îndoială, un teritoriu ocupat?
– Situația este similară. Prezența trupelor rusești pe teritoriul Transnistriei este inacceptabilă. Aceasta reprezintă un risc de securitate atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina și pentru regiune în ansamblu. Noi susținem fără echivoc restabilirea integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova, inclusiv asupra Transnistriei.
În același timp, formatul „5+2” ca instrument de rezolvare a problemei Transnistriei a eșuat complet. Sunt convins că, de acum înainte, UE trebuie să joace un rol definitoriu în acest proces, iar Ucraina trebuie să fie implicată în el.
– Iar Rusia ar trebui să fie prezentă în acest nou format? Până la urmă, este vorba despre retragerea trupelor sale.
– Ne opunem categoric participării Rusiei în orice astfel de formate în care este prezentă Ucraina. Considerăm că locul ei nu este acolo.
– În prezent, are loc o mișcare constantă a „plăcilor tectonice” ale ordinii mondiale de securitate. Credeți că, în aceste condiții, deocuparea Transnistriei a devenit mai apropiată sau nu?
– Cred că devine tot mai evident pericolul reprezentat de prezența continuă a militarilor ruși pe teritoriul Transnistriei. Prin urmare, crește și necesitatea restabilirii integrității teritoriale a Moldovei conform dreptului internațional.
– Cum poate Ucraina să ajute la restabilirea integrității teritoriale a Moldovei, adică la deocuparea Transnistriei?
– Noi deja ajutăm – prin dezvoltarea infrastructurii comune de frontieră, prin independența Moldovei față de resursele energetice rusești și prin cooperarea comună pe drumul spre aderarea la UE.
Este foarte important ca acest parcurs să fie unul comun.
– Se ia în considerare ajutorul militar sau este exclus?
– Aceasta este și rămâne prerogativa Chișinăului – să decidă politica în acest context.
De altfel, am luat act și salutăm declarațiile privind elaborarea unui nou plan de reintegrare a Transnistriei și suntem pregătiți să analizăm solicitările Republicii Moldova, stat prieten, în vederea unei cooperări practice suplimentare, inclusiv a contribuției noastre la securitatea Republicii Moldova.
– Ce părere aveți, acordurile de pace pentru care se poartă dialogul cu SUA ar trebui să includă și problema Transnistriei sau aceasta trebuie tratată separat, doar pe traseul ucrainean?
– Pentru noi, acum, alfa și omega politicii externe este să oprim agresiunea rusă împotriva Ucrainei și să creăm în Europa și în Ucraina o infrastructură de securitate care să ne protejeze împotriva repetării agresiunii ruse.
Da, suntem gata să ajutăm prietenii moldoveni, dar trebuie să ne concentrăm în primul rând pe propriul nostru traseu.
Deși împărtășesc opinia că, de fapt, securitatea Ucrainei și Moldovei este indivizibilă. De aceea, mă bucur să văd că partea moldovenească conștientizează clar rolul și importanța Ucrainei în securitatea regională.
Apropo, relațiile noastre sunt acum mai bune ca niciodată – integrarea europeană ne-a apropiat semnificativ. Și consider sincer că ziua alegerilor din Moldova (septembrie 2025) a fost o zi istorică pentru întreaga Europă. A fost ziua înfrângerii Rusiei, în această țară și în regiune.



