În contextul intensificării eforturilor de apărare împotriva agresiunii ruse, Ucraina încearcă să-și consolideze capacitățile militare prin parteneriate strategice. Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a anunțat că Kievul poartă discuții cu Varșovia pentru obținerea unei linii de credit de 120 de milioane de euro, destinată achiziționării de echipamente militare produse în Polonia, scrie Le Monde
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a declarat pentru agenția Ukrinform că, în cadrul unei întâlniri cu omologul său polonez, Radosław Sikorski, au discutat despre achiziția de către Ucraina a mai multor sisteme fabricate în Polonia și despre posibilitatea obținerii unei linii de credit în valoare de 120 de milioane de euro pentru aceste achiziții,.
El a menționat sistemele portabile de apărare antiaeriană Piorun (rachetă sol-aer cu rază foarte scurtă de acțiune, cunoscută sub acronimul SATCP în franceză, respectiv MANPADS în engleză), precum și sistemele de artilerie autopropulsată Krab.