TRUMP, mesaj despre negocierile nucleare cu Iranul: „Timpul este de partea noastră. Nu pot exista greșeli"

24 Mai 2026
TRUMP, mesaj despre negocierile nucleare cu Iranul: „Timpul este de partea noastră. Nu pot exista greșeli"

Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj public în care atacă dur Acordul nuclear cu Iranul semnat în timpul administrației Obama, calificându-l drept „una dintre cele mai proaste înțelegeri încheiate vreodată" de Statele Unite, și anunță că negocierile actuale cu Teheranul merg într-o cu totul altă direcție.

„Acordul Obama a reprezentat o cale directă către dezvoltarea de către Iran a unei arme nucleare", a scris Trump, adăugând că negocierile actuale se desfășoară „într-o manieră ordonată și constructivă".

Președintele american a precizat că le-a transmis reprezentanților săi să nu se grăbească. „Timpul este de partea noastră. Blocada va rămâne în vigoare până când se va ajunge la un acord, acesta va fi certificat și semnat", a subliniat Trump.

Linia roșie rămâne clară: Iranul nu poate dezvolta sau procura o armă nucleară sau o bombă, indiferent de forma pe care o va lua orice eventuală înțelegere.

Trump a mai lansat și o invitație surprinzătoare, sugerând că Republica Islamică Iran ar putea adera la Acordurile Abraham — înțelegerile de normalizare a relațiilor dintre Israel și mai multe state arabe, inițiate tot în primul său mandat.

„Relația noastră cu Iranul devine una mult mai profesională și productivă", a conchis președintele american.

Blocada SUA asupra Strâmtorii Hormuz va rămâne în vigoare până la încheierea unui acord, afirmă Trump

Trump a declarat că blocada navală a SUA asupra acestei căi navigabile „va rămâne în vigoare pe deplin până când se va ajunge la un acord, acesta va fi validat și semnat”.

„Ambele părți trebuie să-și ia timpul necesar și să procedeze corect”, a scris Trump pe Truth Social. „Nu trebuie să existe greșeli!”

„Relația noastră cu Iranul devine una mult mai profesională și productivă”, a adăugat el.

”Una dintre cele mai proaste înțelegeri încheiate vreodată de țara noastră a fost Acordul nuclear cu Iranul, propus și semnat de Barack Hussein Obama și de amatorii de rând din administrația Obama. Acesta a reprezentat o cale directă către dezvoltarea de către Iran a unei arme nucleare. Nu este cazul însă al acordului negociat în prezent cu Iranul de către administrația Trump – de fapt, este EXACT CONTRARIUL! Negocierile se desfășoară într-o manieră ordonată și constructivă, iar eu i-am informat pe reprezentanții mei să nu se grăbească să încheie un acord, întrucât timpul este de partea noastră. Blocada va rămâne în vigoare până când se va ajunge la un acord, care va fi certificat și semnat. Ambele părți trebuie să-și ia timpul necesar și să procedeze corect. Nu pot exista greșeli! Relația noastră cu Iranul devine una mult mai profesională și productivă. Ei trebuie să înțeleagă, totuși, că nu pot dezvolta sau procura o armă nucleară sau o bombă. Aș dori să mulțumesc, până în prezent, tuturor țărilor din Orientul Mijlociu pentru sprijinul și cooperarea lor, care vor fi îmbunătățite și consolidate și mai mult prin aderarea lor la Acordurile istorice Abraham și, cine știe, poate că și Republica Islamică Iran ar dori să adere! Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni. Președintele DONALD J. TRUMP”

Alte stiri din Externe

Ultima oră